Toate poveștile încep cu ”A fost odată”. A noastră începe cu ”Peste câțiva ani…”. Pentru că viața în doi începe atunci când ai tot ce-ți trebuie și știi că ți-ai făcut un rost. Poate că atunci când ai ajutor de la părinți e mai simplu, dar dacă trebuie să te descurci singur, trebuie să improvizezi. Știu că visezi la propria casă, propriul apartament, știu că vrei să îți cumperi mobilă asortată, să ai și curte, și loc pentru cățel, și grădină. Dar de multe ori trebuie să faci compromisuri. Uneori renunți la curte, uneori la garaj, uneori iei mobilă SH, pentru a nu cheltui atât de mult.
Totuși, cred că sunt anumite lucruri la care nu trebuie să te zgârcești, ci chiar trebuie să investești în calitate. De exemplu, pereții, izolația, mai exact, ferestrele și ușile sunt foarte importante. Nu cred că vrei să bată vântul în casa ta, cum am mai văzut sau să fugă căldura prin cine știe ce colțișor. Știu că ultima modă sunt termopanele, dar cred că vremea lor a cam apus. Eu am avut termopane în ambele locuri unde am stat cu chirie și pot spune că nu e deloc ok. E exact ce vă spuneam, dacă nu sunt de calitate, bate vântul în toată casa.
În schimb, ceea ce mi-a inspirat încredere sunt ușile și ferestrele din lemn stratificat. Sunt mult mai ok ca și calitate, sunt mai sigure și mult mai drăguțe, ce-i drept! Păstrează și căldura mai bine, își justifică banii. Știu că pe piață sunt foarte multe firme de profil termopan, dar pentru lemn stratificat e puțin mai greu de găsit ceva de încredere. Acest gen de ferestre se pretează și pentru arcade, așa că putem face cam tot ce ne dorim.
Ușile de interior sunt din lemn masiv stratificat, umiditatea este mică, elementele de tâmplărie sunt deosebite, arată ceva mai elegant decât clasicul termopan. Mie îmi plac mult mai mult decât plasticul sau aluminiul, așa că aș opta pentru ele oricând. Se asortează mult mai bine și cu mobila. Din firmele de profil, eu i-am găsit pe Holzer Tehnic și am văzut câteva modele pe site. Pe ei îi găsim în Sebeș, județul Alba, pe strada Călărași, nr. 71, e-mail: vanzari@holzertehnic.ro, telefon vânzări: 0751-220787, fax: 0258-731231. E bine să întrebăm măcar, să ne interesăm, să cerem o ofertă de preț și să ne facem calculele. Totuși, zic să punem în balanță avantajele și dezavantajele și să cântărim bine! În fond, e vorba de casa noastră!
Daca nu mi-as fi schimbat toata tamplaria anul trecut……..
bine ca esti la zi cu ele!