Neața bună, oameni dragi! Mă revolt împotriva vremii în dimineața asta. Pentru că sâmbătă era atât de frumos și de cald, iar azi plouă cu găleata. Îmi displace faptul că e și luni, un motiv în plus de moleșeală. Azi aveam în plan să merg la plătit de facturi&stuff, dar după cum se întrevede, nu cred că mai plec undeva după ce ajung de la muncă. Dacă săptămâna asta începe cam urât, să știți că cea care s-a încheiat n-a fost tocmai rea. De fapt, soarele a făcut toată figura, mi-a dat energie, a fost altceva. Hai să vă arăt!

IMG_20160406_214715BuzzStore ”lovește” din nou. Și nu, n-am fost eu cea norocoasă de data asta. Mr. a fost selectat să testeze noul Silan Soft&Oils (noi suntem cele harnice, dar ei câștigă. Cum vine asta?), așa că m-am pus pe treabă. Pot să vă spun că încă de la prima spălare am fost foarte încântată de el. Big like! Dacă și voi vreți să testați diverse produse, puteți să vă înscrieți aici, am înțeles că urmează o campanie Tefal, bănuiesc că e vorba de un fier de călcat.

IMG_20160407_181626N-am făcut cea mai poză, dar măcar vă faceți o idee în ceea ce privește paharele noastre pentru nuntă. Am mai tăiat un lucru de pe listă, în mare parte rămân sucurile, apa, șampania și florile. Totul ne-a ieșit cam cum am vrut noi. Mai am de luat pantofii. Încă nu mă decid asupra lor, pot să vă spun doar că vor fi roșii. Ceva idei?

IMG_20160407_183721Pentru cine nu l-a văzut încă, el e noul Minion al familiei 😀 E dotat cu tot ce-i trebuie, i-am luat căsuță, mâncare, tot, tot. Acum îl răsfăț cu mere, cu salată, cu varză… Adică nah. Îl mituiesc. Sper să se învețe destul de repede cu noi, a fost foarte speriat în prima zi.

IMG_20160407_182242A înflorit și orhideea mea a doua oară. Mă minunez de ea pentru că florile nu prea rezistă la noi acasă. Dar de data asta, Mr. are grijă de ea.

IMG_20160408_162944Ultima comandă Libris, am făcut-o să nu rămân în pană de cărți, deși nu am prea citit cine știe ce în ultima vreme. Am ales ”Cartea lui Daniel” pe baza unei recenzii, primele două părți ale Trilogiei arcanelor (a treia nu era, că o luam și pe aceea), ”Fiicele lui Allah”, pentru că a început să-mi placă literatura de genul, dar și o carte-parodie, dacă îi pot spune așa, ”Cum să cucerești un bărbat pe e-mail, messenger și Facebook”.

IMG_20160411_064055Am descoperit aproape de mine un magazin cu produse moldovenești și am rămas fascinată de acești biscuiți cu ciocolată. Sincer, produsele sunt super, am luat și niște napolitane, prețurile-s super, iar la capitolul dulciuri, n-am ce le reproșa. Am auzit lucruri foarte bune și despre vinul lor, am văzut și cafea, și bomboane Bucuria (pe care eu nu le suport neam), deci aprovizionarea este destul de ok.

Cam asta a fost tot, n-am mai făcut poze la tenis sau la Galați, dar sper că săptămâna viitoare vom merge în mai multe locuri, fiind și Mr. liber în weekend. Vedem, ne orientăm. Zilele astea trebuie să încep să caut băuturile. Dar azi e zi de leneveală, n-o să fac chiar nimic. Aș face ceva cumpărături, dar nu prea sunt convinsă. Voi ce planuri aveți pentru prima zi din săptămână?

2 Replies to “Week in photos #30

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *