Ziua bună, oameni dragi! Azi e o zi relativ frumoasă, octombrie și-a arătat frumusețea mai spre final, cu mult soare și temperaturi plăcute. Eu am dormit o mulțime azi-noapte, pe la vreo 7 jumate-8 m-a luat somnul, și până pe la 5:30 nu m-am mișcat. Bineînțeles că m-am trezit cu niște ochi umflați și cearcăne cât casa, că doar eu trebuie să fiu invers față de toată lumea, de la odihnă să mi se tragă toate semnele cele rele. Dar uite c-a trecut deja jumătate din ziua asta, mai e puțin și mergem acasă. Săptămâna trecută a fost plină tot de treabă pe acasă, mi-am mai potrivit ce aveam, acum e cât de cât cum voiam eu (nu în totalitate, dar merge), am mai luat una-alta… dar hai să vedeți!

acasa

Prima surpriză pe săptămâna asta a fost cadoul de la Claudia , care m-a surprins cu de toate! La propriu! Adică vedeți și voi ce de bunătăți. Am mai văzut eu odată la ea un scrub din Republica Moldova și chiar tânjeam la el și ea mi-a făcut o mare bucurie.

atmosfera-acasa

Cam așa e acasă zilele astea. Nu am mai apucat să cumpăr decorațiuni de Halloween sau dovleci, dar aveam câteva lumânărele de vreo 2-3 ani :)) și-am zis să le pun în funcțiune. Am cumpărat o lumânare parfumată de la Pepco, cu măr și scorțișoară. Îmi plac la nebunie aromele de genul pe o vreme mai rece.

cadou-ade cana-acasa

Cadoul de la Ade a fost… pur și simplu minunat! Cartea n-o aveam, dar îi dădeam târcoale, îmi place mult Gillian Flyn. Dar cana… e demențială, n-am cuvinte. Ade știe să-mi facă ziua mai frumoasă cu orice ocazie!

cadoul-meu flori

De ziua mea am primit flori și un parfum, iar din bănuții de la colegi mi-am luat mai mult lucruri pentru casă. Aveam în plan perdele, dar prețul m-a cam dat înapoi, trebuie să mă mai orientez. Totuși, mi-am luat o pijama la 20 lei din Pepco, o ojă, perdea de duș, o chestie de făcut piureul (habar n-am cum se numește), dar și prosoape de bucătărie.

suport-cheiTot din Pepco mi-am mai luat un suport tare fain pentru chei.

minionVineri seară era să rămân fără Minion. Era în bilă și nu știu cum naiba a reușit să se desfacă, și când m-am uitat după el, ia-l de unde nu-i! Am intrat un pic în panică, nu mă gândeam că-l mai prind. Dacă intra prin spatele mobilei, cine-l mai găsea? Noroc că era după canapea, a stat cât de cât liniștit, am închis ușile și până la urmă am reușit să-l prind.

Cam asta a fost săptămâna mea. Am reușit să pun bucătăria la locul ei și să plasez majoritatea sacilor. Tot mai e de lucru, dar oricum. De mâine caut un aspirator, așa că dacă vedeți ceva oferte bune, anunțați-mă! E mare nevoie de ceva cu putere mare de aspirare pe covoarele mele. Dacă mai reușesc să iau perdele și rafturi pentru cărți… ar fi super! Săptămâna asta nu mi-am prea făcut planuri, las să decurgă de la sine. Și mai vedem ce-o fi!

Oricum, e tare bine acasă la tine! Sincer, mă simt ceva mai liniștită. Dacă reușim și să izolăm în timp util, e super! Voi ce planuri aveți pentru săptămâna asta? Cum a trecut ziua de luni?

18 Replies to “Week in photos #57 (de acasă adunate)

  1. Daca gasesti rafturi pentru carti , anunta-ma ,am fost si in Practicker si in Lonamad , doar in Practicker am gasit unul dar era prea mare , prea scump si nu l-am luat , lumanarea o am si eu si e geniala , imi place suportul pentru chei , e super cute si imi place tot ce ne-ai aratat.

    1. Eu am nevoie de rafturi mari, asa ceva caut, ca am vreo 4saci de carti si trebuie sa le pun undeva. Am gasit in carrefour o etajera cu 5 rafturi, la 100 lei, ma bate gandul sa iau vreo 3-4

    1. Mi.a placut la nebunie, multumesc inca o data! Acum imi dau seama ca n.am facut poze cand am ajuns in casa , asa goala cum era, sa fac o comparatie 😀

    1. De obicei sa stii ca el n.are treaba cu matele. A fost la parintii nasei, si ei au motan, dar n.au avut nicio treaba unul cu altul :))

    1. suporturile alea-s bagate mai in spate, cel putin, mie asa mi se pare, nu le ochesti din prima. intreaba de el, trebuie sa fie

  2. La multi ani, cu intarziere! N-am stiut ca a fost ziua ta, dar iti doresc sa fii sanatoasa, fericita alaturi de cei dragi si sa ai parte de multe bucurii si lucruri frumoase! Pupici

  3. Nu m-am mai culcat la 8 seara de foooarte mult timp. Abia dupa ce culc copilul reusesc sa imi fac timp pentru mine, sa strang prin casa, sa fac un dus si alte mici chestii. Ma bucur ca ai fost atat de oeprativa si ti-ai pus sacii la locul lor! spor la treaba si pentru aspirator ar fi bine sa astepti pana de black friday …. asta daca mai suporta amanare

    1. gata, l-am luat 😀 n-am mai avut rabdare pana atunci,insemna sa fie jaf in casa inca 3 saptamani si mi s-a parut prea mult. urmatorul scop – rafturi de carti 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *