Ieri a fost o zi destul de specială pentru mine! Dragul și scumpul meu blog a împlinit doi anișori. Doi ani în care am scris și-am tot scris, sperând să-mi îmbunătățesc stilul și să vă fiu pe plac. Doi ani în care nu o dată am vrut să renunț, plină de nervi și de probleme, dar am mers mai departe, m-am ambiționat, și văd că ambiția mea dă roade. Am perseverat și iată că am reușit, roadele se văd. Sper ca de acum să fie din ce în ce mai bine.

Și pentru că nu se putea ca această zi să treacă fără a fi sărbătorită cum se cuvine, pe pagina de Facebook a blogului se desfășoară deja un concurs cu cărți, dar în cursul zilei de azi voi mai da drumul la încă două giveaway-uri, unul în colaborare cu Farmec, și altul cu de la mine sponsorizare, din comanda de la Magiq, pe care o aștept în o oră-o oră jumate. Sper să fie multe înscrieri, concursul cu cărți e un succes și sigur voi mai organiza așa ceva!

happy-birthdaySper să ajung la cât mai mulți ani, iar pasiunea mea să fie apreciată și de cei din jur. Dacă ar fi posibil, m-ar încânta să transform blogul într-un job, dar știu că acest lucru nu va fi posibil prea curând. Totuși, perseverez! În încheiere, sper să aveți o săptămână minunată și stați pe aproape, atât pe blog, cât și pe pagina de Facebook. Pe 1 august anunț câștigătorul cărților, deci vara este plină de surprize! Zi faină să aveți!

4 Replies to “Yey! 2 ani de blog!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *