Neața bună, oameni frumoși! Ieri am schimbat prefixul, dar deși cică ar trebui să te simți mai bătrân și mai înțelept, eu nu mă simt niciuna din ele :)) Dar sper că mi se vor dezvolta abilități pe care nu le-am avut până acum (vrăjeală!) Mă bucur însă în fiecare an de oameni faini în jurul meu. Unii vin, alții pleacă, dar unii rămân constanți. Și oricât de antisocială aș părea și m-aș simți, sunt, de fapt, un om sociabil și plăcut (nu mă laud, doar constat asta din numărul frumos de prieteni pe care îl am). Sunt persoane care m-au surprins plăcut, sunt oameni pe care îi apreciez din suflet și persoane pentru care m-aș trezi la 3 dimineața fără probleme pentru a le ajuta. Și pentru asta țin să le mulțumesc, pentru că mă suportă și pentru că știu cum să mă ia! 30 înseamnă o nouă etapă. Înseamnă să învăț să mă controlez mai bine. Să fiu mai răbdătoare. Dar să îmi păstrez energia și nonconformismul. Pentru că știu că lumea apreciază asta la mine. Ah da, și loialitatea, discreția și dedicarea. Nu mă laud, serios. Doar că uneori îmi cunosc punctele tari. Știu că atunci când trebuie să fac ceva, vreau să fac bine și să fie lumea mulțumită. Și așa vreau să rămân. Indiferent cât de greu va fi.
Am lângă mine oameni atenți la detalii. Orice scap pe gură, ei înregistrează. Cam așa s-a întâmplat cu rucsacul și cu parfumul de la CK. Mi-a scăpat o dată că rucsacul meu vechi e jupuit, îl aveam deja de 4 ani. Cineva a reținut asta. Parfumurile CK sunt favoritele mele. Cineva a înregistrat și asta. Unicornii … lumea știe că sunt fană. Am și insignă pe care o țin la muncă 😀
Metal Unicorn e un magazin online pe care l-am descoperit de curând și chiar mă uimeam de produsele de acolo, cât de faine sunt. Cineva a înregistrat, la fel, dorințele mele, și m-a cadorisit cu o pereche de cercei minunați.
Și ca să închei tot în notă pozitivă, să nu ne gândim că s-a dus jumătate de viață, alți oameni frumoși s-au gândit la pasiunea mea pentru cărți și m-au cadorisit cu un voucher consistent. Astfel că mi-am luat toată noutățile după care tânjeam. 10 cărți pe care abia aștept să le devorez!
La multi ani frumoși și sănătoși!Foarte frumos tortul!
La mulți ani fericiți! Sa te bucuri din plin de grozavele cadouri 🤗❤️
Ce frumos! La mulți ani! Și eu am făcut 30, pe 25 octombrie 😀
La multi ani fericiti! Ce bine arata tortul!
La multi ani cu sanatate! Ai primit cadouri superbe!
Multi ani inainte fericiti si sanatosi! Ce nu as da sa mai am si eu 30 de ani! Nu pentru cadouri, ca de-astea primesc si la 36, dar… deja mi se pare ca trece cam repede timpul.
Frumoase cadouri ai primit! Ce oameni minunati ai langa tine! Asta inseamna ca asa esti si tu. 😛
La multi ani. Ma bucur sa vad ca ai multi prieteni in jurul taiu si cadourile primite au fost exact pe lacul tau
Îți spun și aici la mulți ani frumoși, plini de tot ce-ți dorești! Frumoasă „prada” de cărți, iar rucsăcelul e superb.