E greu cu banii în ziua de azi! Trebuie să faci calcule peste calcule şi să te raportezi la toate cheltuielile, şi parcă tot nu ajungi la un numitor comun cu facturile! Să fii la zi cu lumina, cu gazele, cu întreţinerea, rău de noi, că stăm cu chirie şi trebuie să punem şi asta la socoteală. Să nu mai vorbim că trebuie să mâncăm, să avem transportul asigurat, mai avem şi-un telefon, vrem să ne mai luăm şi o haină şi să mai ieşim şi-n oraş. De unde atâtea din două salarii? Complicat!
Şi totuşi, am constatat că e foarte bine să ai un bănuţ pus deoparte pentru zile negre. Uite aşa ne facem noi concediul vara asta. Nu mult, 3 zile, dar nici atât nu s-ar fi putut dacă nu economiseam. Nici eu nu m-aş fi putut muta acum jumătate de an dacă nu strângeam banii la sânge.
Tu ce eşti: greiere sau furnică? Personal, ştiu că pare mai bine din perspectiva greierelui, să-ţi trăieşti viaţa cu drag şi să n-ai nicio grijă, să petreci şi să-ţi faci toate poftele, dar vine o vreme când ţi-ai fi dorit să fii furnică. De ce? Păi, e simplu. Ştii că te sacrifici o perioadă, dar apoi îţi faci o bucurie majoră sau obţii acea siguranţă financiară la care visai de mult. Cred că totul ţine de o educaţie financiară pe care trebuie să ne-o facem noi înşine, pentru că nu este interesul nimănui să vegheze asupra banilor noştri. Dacă economisim şi facem eforturi, sigur vom avea!

Când stăm la mama şi la tata şi avem un job e normal să nu ţinem evidenţa cheltuielilor noastre, dar când ne aşezăm la casa noastră, lucrurile încep să se schimbe. Şi stai şi te gândeşti pe ce s-a dus fiecare leu, fiecare monedă din buzunar. Dacă ai şi copii…pfff…mai greu!
“La cumpărături să te duci mereu cu burta plină!” E un sfat pe care l-am auzit de multe ori, ca să nu cheltui bani pe care i-ai putea folosi pe altceva. Nu o dată am plecat nemâncată de acasă sau fără o sticlă de apă şi am cheltuit lei importanţi pe o plăcintă, un sandwich, un suc…se adună!
Să vă mai zic cum facem noi?E un sfat bun şi chiar vă recomand să-l aplicaţi: tot mărunţişul din casă de duce în puşculiţă! Noi aşa ne-am obişnuit, cum intrăm pe uşă, ne scotocim buzunarele şi băgăm toate monedele într-un borcănel. Şi uite aşa am strâns în 4 luni peste 60 lei numai din mărunţiş. La o eventuală pană, măcar îi ai acolo pentru 2-3 zile.
Mai multe sfaturi de la experţi găsiţi pe SiguranţaFinanciara.ro! Şi nu numai legate de economii. Ci şi de afaceri, de educaţie, de bugetul personal sau de cariera pe care ţi-ai propus s-o urmezi. Toate din perspectiva banilor! Chiar dacă banii nu aduc fericirea, cu siguranţă pavează calea spre ea!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *