Ziua bună tuturor! Astăzi vă voi povesti un pic despre un brand relativ nou în industria românească de beauty. Este vorba despre Allurene, o companie cu capital 100% românesc, care are fabrica în România și care are potențial pentru a deveni cea mai bună. Mă bucur foarte mult de fiecare dată când descopăr produse românești, mai ales că acestea sunt la standarde extrem de înalte! Produsele lor sunt non-toxice, sunt concepute pentru toate tipurile de piele, nu sunt testate pe animale și sunt fabricate din ingrediente naturale. Adică mult mai mult decât ceea ce găsim pe piață! Dar să vă spun mai multe despre gama lor și despre ce am reușit eu să testez.

Ce găsiți în gama Allurene?

Se autoproclamă cea mai bună prietenă. Și poți privi și așa acest brand! Pentru că au în gamă produse ce pot fi folosite din adolescență până la maturitate. Sunt șase produse în gamă, care ajută la o rutină completă : apa micelară, laptele demachiant, cremă contur ochi, cremă antirid, cremă hidratantă și ser de hidratare. Adică tot ce ai nevoie pentru o piele curată și hidratată.

Ce am testat eu

În posesia mea a ajuns crema contur de ochi pe care o folosesc constant de peste 2 săptămâni. Arde 15 ml, dar va fi suficientă pentru mult timp. Folosesc o cantitate foarte mică dimineața și seara. Crema este foarte hidratantă și se absoarbe repede în piele. Grijă mare, la o cantitate prea mare te cam chinui. Adică cel mai bine e să pui puțin câte puțin, dacă mai ai nevoie, suplimentezi.

Îmi place foarte mult ambalajul cu pompiță, este simplu de folosit și te ajută la dozaj. Ca și beneficii, am sesizat că zona din jurul ochilor e mai fină. Nu am scăpat de riduri, însă vedem cum se comportă după o perioadă mai lungă. Cearcănele, în schimb, s-au redus considerabil!

La primul contact cu aceste produse mă declar extrem de încântată și aș dori să încerc și altceva din gama lor. Cine știe, poate Allurene va deveni și prietena mea cea mai bună! Oricum ar fi, să ne îndreptăm spre produsele românești, mai ales dacă vorbim de branduri care pun accent pe calitate. Să ne susținem afacerile și să alegem produse fabricate în România. Voi ați auzit de Allurene până acum? Ați încercat vreunul din produsele lor?

5 Replies to “Allurene – noua ta cea mai bună prietenă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *