Ziua bună tuturor! Azi postez ceva mai târziu pentru că am fost prinsă până la finalul programului și ieri am dormit muuult, deci n-am pregătit recenzia din timp. Dar, să vă poveste despre un alt roman semnat de Raymond Chandler, și anume ”Adio, iubito”, apărut la editura Nemira. Personajul principal este tot detectivul Marlowe, același tip curios și isteț.
De data asta, eroul nostru este prins în mijlocul unei căutări: uriașul Malloy o caută pe roșcata Velma, dragostea lui veche, de care s-a rupt din cauza unor acuzații de jaf armat, în urma cărora el este trimis la închisoare. În momentul în care este eliberat, el o caută pe fată într-un bar destinat celor de culoare. Din cauza unor neînțelegeri, ajunge să-l ucidă pe bodyguard, punându-și toată poliția pe urme.
Marlowe încearcă s-o găsească pe Velma, dar nimerește în afaceri cu droguri, cu pietre prețioase, foarte valoroase, și cu diverse personaje dubioase, ajungând într-o clinică de dezintoxicare. Ce mă nedumerește de multe ori este ușurința cu care Chandler trece de la o întâmplare la alta și amalgamul de personaje, care apar ca ciupercile după ploaie. Detectivul nostru este obligat să rezolve toate enigmele, oferind soluții chiar și acolo unde par că nu există.
Philip Marlowe este un persoanj complex, dar uneori e obositor să ții minte de unde ai plecat și unde trebuie să ajungi. Planurile narative se împletesc, apărând mereu situații noi care te țin în alertă. Nu ai cum să te plictisești. Abia aștept să văd ce se întâmplă și-n celelalte cărți! Voi ce mai citiți?
Nu stiu de ce, dar parca n-am pornire sa citesc!
te mananc! fuga la carte!!!!!