Cartea săptămânii – Fiul dușmanului

Să nu credeți că m-am lăsat de citit! Doar că o fac mai greu și scriu și mai greu ca înainte. Timpul meu e mai limitat, dar fac tot posibilul să nu treacă nicio zi fără câteva pagini. De data asta am pentru voi tot o carte a unui autor român, cu un subiect foarte incitant. Cătălin Dumitrescu și al lui Fiul al dușmanului mi-au ocupat câteva zile și m-au făcut să îmi doresc să știu mai mult despre perioada de dinainte de 89. Fac parte din generația post-decembristă și nu am trăit pe pielea mea comunismul. Unii spun că era bine, alții că era rău. Nu m-aș putea pronunța, în necunoștință de cauză, dar prin cărți de genul ni se mai relevă o parte din activitatea Securității de pe vremuri și a relațiilor cu Moscova.

Ovidiu Dumbravă este un tânăr sublocotenent în cadrul DIrecției Cercetări Penale a Centralei Consiliului Securității Statului din București. Deși destupat la cap, șeful său consideră oportun să îi înmâneze un dosar vechi, al unui grup de partizani din Munții Făgăraș, condus de un anume Andrei Rogozanu. Dornic de afirmare și cu un IQ vizibil mai mare decât majoritatea angajaților, Ovidiu se remarcă rapid atunci când are loc o dublă omucidere în munți. Ideile lui și capacitatea sa de a citi oamenii dau la iveală câteva lucruri pe care nimeni nu le observase.

O carte plină de suspans, Fiul dușmanului nu e neapărat un roman polițist. Mai degrabă împletește istoria cu viața oamenilor. Perioada comunistă nu era chiar atât de roz pe cât se părea, iar oamenii erau răsplătiți în funcție de răul pe care-l cauzau altora. Securiștii aveau turnători care observau orice mișcare. Oamenii care făceau parte din anumite cercuri, erau preoți sau mai înstăriți, erau trimiși în lagăre sau la muncă silnică. De aici și apariția anumitor grupuri de partizani, care încercau să deturneze acțiunile comuniștilor.

Fiul dușmanului este o carte despre îndoială, despre cum lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi. Într-o lume în care societatea încearcă să te îndoctrineze, cât de tare ești pentru a rezista? Cât de mult îți pui rotițele în mișcare și cât de ușor te complaci în situațiile date? Tocmai despre asta e vorba, despre capacitatea de a fi om și de a gândi pentru tine însuți. Voi ce amintiri aveți despre perioada comunistă?