Iată că am ajuns și la finalul proiectului demarat acum ceva timp, pe care chiar am sperat că o să-l duc la bun sfârșit. Azi sunt singură acasă, întrucât soțul e la muncă, schimbul 2, așa că am timp să scriu, deși, recunosc, mi-ar fi plăcut să ne cuibărim în patul cald și să pierdem toată după-amiaza. Azi am avut și niscaiva peripeții, dar vă povestesc eu…
Să revenim la subiectul postării mele. Mi-am propus să termin 6 produse din colecția mea până la Crăciun. Am făcut un update acum două săptămâni, iar acum a venit vremea să vă zic dacă am trecut cu bine peste încercare sau nu. Atunci aveam doar două produse terminate, acum mai am încă două de consumat!
Laptele demachiant și crema de zi de la Apidermin s-au terminat, în sfârșit, mă gândeam că nu le mai duc la final, dar au rămas corectorul The One și spuma Advanced Tehniques. Totuși, le utilizez frecvent, așa că le prezic sfârșitul cât de curând, poate chiar în ianuarie.
Ținând cont că am avut 6 produse și am consumat 4, rata de succes este de peste 50%, mai exact, de 66,66% 😀 Deci perseverez, pentru că am șanse de izbândă!
Chiar dacă n-am consumat toate produsele, eu sunt mulțumită pentru cele epuizate, pentru că altfel le dădeam la o parte și rămâneau nefolosite, dar măcar așa am o satisfacție! Știu că nu am dat banii (în anumite situații) degeaba! O să mai fac astfel de proiecte, pentru că doar așa o să mă mai temperez cu cumpăratul și o să mă axez pe folosit!
F buna crema de la Apidermin Lejer!
O folosesc si eu impreuna cu laptele demachiant si lotiunea tonica seara cand imi dau jos machiajul de pe fata!
A fost buna,intr.adevar.eu insa uit de multe ori sa ma dau cu crema dimineata 😀
Felicitari!Sa stii ca n-ar strica sa fac si eu un asemenea proiect,ca prea multe chestii am inceput si uit sa le folosesc :D.
Pupicei :*
Cat de curand mai incep unul,ca s.au adunat o gramada,si mai ales la capitolul machiaj…ar fi cazul sa le mai si consum
pai mai degraba le folositi ca cosmeticele odata deschise au un termen in care mai pot fi folosite altfel nu mai sunt prea eficiente
Asta e si ideea,sa le consumam,nu sa le aruncam.sa renu tam la shoppingul impulsiv,si sa ne limitam la cel necesar.cel putin,asa e.n cazul meu
eu foarte greu termin cate ceva haha :)):*
eu am inceput sa tai din shopping si sa ma axez pe consumat. ma demachiez, chit ca nu ma omor dupa pasul asta, bag crema cand mi-aduc aminte…e un intreg ritual 😀
Eu nu ma bag la astfel de proiecte din instinct de conservare. :))) Ma tem ca ma voi ambitiona si stresa prea tare!
4 din 6 e un scor bun, te felicit pentru vointa si determinare!
Sper ca azi ai reusit sa implinesti dorinta referitoare la cuibarit! 🙂
Pup! Sa te bucuri in continuare de sarbatoari frumoase!
Ilda
Lavender Thoughts
nu prea s-a aplicat cuibairitul 🙁 vineri, sotul a fost schimbul2, ieri am fost plecati…poate azi (?) sa vedem! abia astept sa inceapa anul, pentru ca mai vreau proiecte de genul! daca as putea sa fac pe geluri de dus, sa mai scada din ele…ar fi si mai bine 😀