Ziua bună tuturor! Ultimul weekend din noiembrie a venit cu o vreme mohorâtă și cu ceva frig, dar am înțeles că de luni e și mai rău. Mă pregătesc sufletește, am reușit să termin cam tot ce mi-am propus pe azi, mașinuța e la spălat, peste o oră mă duc să o iau, și chiar închei cu totul. Dar pentru că încep deja să intru-n atmosfera sărbătorilor și de pe 1 se deschide Târgul de Crăciun și la noi, pentru prima dată, am zis ca manichiura de azi să respecte și tema – Patchwork nails, și spiritul sărbătorilor. Și am făcut asta prin îmbinarea unor culori specifice lunii decembrie (n-am mai avut răbdare).

novemberAzi am folosit roșu, verde și auriu și ceva negru pentru cusături. Inițial mă gândeam că nu pot să fac așa ceva, dar mi-am luat inima-n dinți și pensulele-n mână și m-am apucat de treabă. Cu răbdare, faci o grămadă! Am delimitat întâi bucățile de culoare, apoi le-am umplut, am reușit să dau chiar două straturi, și apoi am pus cusăturile. Îmi place, a ieșit o minunăție! Candidează cu succes la manichiură numai bună de Crăciun, că e cu nuanțe în ton! Dacă-mi pun și puloverul roșu cu auriu… iese belea!

Oja roșie de la Melkior nu se dezice, e superbă și se aplică tare fain. Pentru verde am folosit Flormar Sorbet, pe care am luat-o acum 2 săptămâni din Veranda Mall, iar la auriu aveam un Gabrini de acum ceva timp, pe care chiar nu l-am folosit. Așa că… de ce nu? Hai să vă arăt ce a ieșit:

15207902_1305000306186759_1606005503_n 15211650_1305000282853428_1388981290_n patchwork-2 patchwork-3 Ce spuneți, vă place? Hai să trecem și pe la fete, și ele au făcut manichiuri superbe!

Fete cu Patchwork nails:

  1. Mădălina – http://misshappyandhernails.blogspot.ro
  2. Oana – http://unghiutele.blogspot.ro
  3. Emi – http://manichiurisimple.blogspot.ro/
  4. Sophie – http://sophiesnailartdreamland.blogspot.ro
  5. Raluca Denise – https://www.instagram.com/babyraluk
  6. Violeta – https://www.instagram.com/alexandru
  7. Deyutza – http://deyutza87.blogspot.ro/
  8. Gabi – https://paginidezisinoapte.ro/
  9. Claudia – http://www.claudiaschoice.ro/
  10. Paula – http://lucruriprivitedejosinsus.ro/
  11. Iulia Maria – http://iuliafairynails.blogspot.be/
  12. Mihaela – http://elasdreams.blogspot.ro/
  13. Camelia – http://darkpassion.ro/
  14. Andra Kat: http://andrakat.com/

Sper că v-a plăcut și tema de azi. De săptămâna viitoare intrăm în febra pregătirilor pentru Crăciun! Yey!!! Weekend fain să aveți în continuare!

20 Replies to “November’s Nails Challenge – Patchwork nails

  1. Cum de ai rabdare sa iti faci unghiile astfel cand stii ca sare oja dupa 2 zile? Adica la mine asa se intampla, inclusiv cu oja Opi. Si am incercat o gramada de variante. Si cu base coat, si fara. Si cu top coat, si fara. Nothing works, sare in continuare dupa 2 sau 3 zile si ma dispera. Astfel am ajuns sa nu le mai fac modele, ci sa le desenez tot timpul intr-o singura culoare.

    1. :)) de multe ori nici 2 zile nu tine, ca am eu grija de ea, sa imi lovesc labele de tot ce-mi iese-n cale, si trebuie sa stric modelul. atunci cand se mentine, e sarbatoare! am totusi cateva oje care tin foarte bine, stau lejer pe unghii 4-5 zile. cu top coat, bineinteles. n-am nicio oja opi, daca ma crezi, doar chestiute mai ieftine. in schimb, si eu am 3 oje dior si chanel, care-s praf, sar din prima zi. deci nu tot ce e scump e si bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *