Ziua bună, oameni frumoși! Azi m-am trezit mai bine dispusă decât ieri (și mai hotărâtă), așa că nu las ziua să treacă fără să vă povestesc despre cel mai recent parfum achiziționat de mine de pe Notino. Este vorba despre primul meu parfum Bvlgari, și anume Aqua Divina. O apă de toaletă aleasă pe ”nemirosite”, cum fac eu de obicei, care la primul puf a fost un mini-șoc. De ce? Păi haideți să vă povestesc mai pe îndelete!
Aqua Divina a ajuns în coșul meu după îndelungi căutări pe site. În general îmi place să alternez parfumurile și să găsesc arome noi, care să îmi placă mai mult decât ce am. De data asta am decis să schimb un pic baza de mosc cu care eram obișnuită și să optez pentru un parfum acvatic, floral, cu note cel puțin interesante:
- note de vârf – bergamotă, ghimbir, sare
- note de mijloc – magnolie
- note de bază – ceară de albine, cihlimbar, tonuri lemnoase.
Foarte diferit de ce port eu în general, dar am considerat că sticluța superbă merită o șansă, precum și recenziile pozitive.
Cum mi s-a părut Aqua Divina?
Foarte diferită, dar totodată atrăgătoare! Primul puf a fost extrem de puternic și chiar m-am speriat un pic, am zis că dacă asta e intensitatea lui, e grav, va trebui să aștept până la iarnă să îl folosesc. Dar aroma s-a estompat ușor și a rămas în urmă un parfum dulce, cald, dar plăcut. Îmi e greu să descriu mirosul, magnolia își face destul de bine simțită prezența. Totuși, la partea cu ceara și cihlimbarul, sunt un pic depășită. Da, sunt ceva acorduri lemnoase la bază, dar nu foarte puternice sau înțepătoare.
Ambalajul parfumului e un alt atu care pe mine m-a făcut să mi-l doresc. Sticluța alb-perlat cu capac auriu denotă eleganță și bun gust. Cantitatea de 40 ml aleasă de mine mi se pare potrivită pentru a nu mă plictisi. Sticla vine într-o cutiuță de carton, țiplată, ceea ce îți dă mai multă siguranță. Cei de la Bvlgari nu fac rabat la calitate și acest lucru se vede.
Persistența acestei ape de toaletă e medie, de câteva ore, cel puțin pe pielea mea. Nici nu era de așteptat mai mult, nefiind apă de parfum. Nu rezistă toată ziua, mai ales în condiții de vreme caldă, ci doar 5-6 ore, cel mult. Să vedem cum se va comporta și pe temperaturi mai suportabile. E bine știut faptul că și căldura e vinovată de estomparea aromelor mult mai rapid.
O fi placut, dar eu nu prefer parfumurile dulci, tot moscul este si nota mea preferata!
si eu am un fix pe treaba asta, dar uneori mai dau si pe langa 😀
Magnolia!!!!O ador!Cred ca are un parfum deosebit!!Si ambalajul este foarte frumos!😊😍
ambalajul m-a atras si pe mine din prima clipa!
Totusi, nu ar trebui sa fie prea dulce, cu acele note care sa diminueze partea florala. Poate depinde si de chimia pielii. Si mie imi place moscul.
asa e, si ph-ul are rolul lui extrem de important!
Ador magnolia♡♡♡
iubesc parfumurile
imi plac parfumurile fresh
toata familia iubim parfumurile, fiecare avem preferatele noastre
cam asa e si la noi!
Super miros
hmm..imi plac parfumurile dulci. Este pe lista mea ! ❤️
inseamna ca il vei adora!
pai numai divin poate fi un parfum de al lor, nu ma mir, de ani multi sunt printre parfumurile mele preferate!
pentru mine e primul pe care il incerc, recunosc 😀
Este un parfum bun care persista am avut o mostra!
Eu de la BVL am folosit multe parfumuri din gama Omnia, preferatul meu fiind Omnia Paraiba – e mai de vara, usor mai fructat.
Iar daca iti plac floralele poti incerca ceva din gamele Splendida, eu prefer Iris d’Or – e foarte luxuriant, rafinat.
la mine e primul, recunosc, nu mi se pare wow, asa cum probabil ma asteptam, dar e ok. ma uitam la omnia, ce-i drept, dar nu m-au convins notele inca
Sa sti ca ma tot fatai, nu stiu daca sa il cumpar sau nu, dar ma cam atrage!
:)) stiam eu ca te tentez cu parfumuri
Arata foarte bine acest parfum.
Ce bine arata sticluta..cred ca miroase divin dupa descrierea ta. Eu folosesc niste parfumuri acum de la Famoux si sunt multumita..
uite, de ei nu am auzit nimic, dar chiar m-ai facut curioasa sa le caut!
Si mie imi place acest parfum
Moscul e preferatul meu
Un parfum tare placut
Ambalajul este deosebit si din descriere si notele sale imi sunt pe plac
Citind acest review imi doresc si eu parfumul pe care l-am trecut pe wishlist ca sa nu uit denumirea.
chiar e interesant, eu sunt multumita cu el
Bulgari are parfumuri care miros minunat si persista tare bine, eu am avut cateva parfumuri si toate mi-au placut la nebunie.
la persistenta sunt un pic dezamagita, ma asteptam sa fie mai intens si mai persistent, dar pana la urma, pentru vara e ok
Nu am încercat acest parfum, dar pare pe gustul meu.
Miroase foarte bine, intr-adevar
E prima data cand aud de acest parfum, dar arata foarte interesant, sunt sigura ca si mirosul este pe masura.
ambalajul e un mare plus, eu ma las dusa de val mereu 😀
Nu am încercat acest parfum până acum și nici nu l-am prea văzut în magazinele fizice. Am un singur parfum preferat 🙂
esti consecventa, eu nu rezist doar la unul singur!
vreau sa-ti zic ca am parfumul asta pus pe lista de dorinte, desi nu am nici cea mai vaga idee cum miroase sau, mai bine zis, nu aveam. Acum am aflat de pe la tine cate ceva. De ce am decis ca il vreau? Pentru ca ador ambalajul 😀
si eu ma ghidez dupa lucrurile astea, sa stii 😀
Arata foarte bine parfumul si ceasul#
multumesc!
Foarte simpatic parfumul. Sa te bucuri de el. Iar pt mine dacă mai e și dulce deja m a cucerit.
este dulce intens la inceput, apoi ramane subtil pe piele, e mai putin innecacios
Arata frumos si sticla parfumului
E minunata vreau sa o citesc
Un parfum frumos
Foarte frumos, o aroma care îmi place
O poveste foarte frumoasa
Ce ambalaj dragut are parfumelul! Sigur miroase tare bine!
Imi doresc acest parfum , sper ca sotul imi va face o surpriza .
Sunt fan Bvlgari, tocmai mi-am luat ceva de la ei. Până acum nu am încercat Aqua Divina, dar nu este timpul trecut 🙂
Mulțumesc pentru recomandare și pont (Notino) !
Foarte interesant parfumul. Imi place tare mult ambalajul..
Ambalajul este foarte luxos, cu siguranță mi-ar plăcea și mie acest parfum. Notino are oferte foarte bune, abia ce am plasat o comanda la ei.
Trebuie neaparat sa imi bag si eu nasul in ea!
Cat de faina e sticluta! M-ai facut curioasa cu parfumul asta.
Nu sunt sigura daca am mirosit acest parfum pana acum, dar pare fain! Iti recomand Bvlgari – Omnia Crystalline! Este preferatul meu de la brand. 😘
am auzit numai lucruri bune despre omnia, as vrea sa incerc si parfumurile astea!
Arata interesant acest parfum. Este prima oara cand aud de el
nici eu nu mai auzisem, de la bvlgari cunosteam doar omnia
Eu n-am mai intalnit, la note de baza, ceara de albine. Chihlimbar…poate. Nu-mi pot imagina mirosul.
Nu stiu cum poati fi mirosul de chihlimbar. Nu-mi pot imagina mirosul.
la asta ma gandeam si eu!
Hmm, eu ador tot ceea ce tine de parfumuri dulci. ❤😊
est pretendenta in acest caz 😀
Ar merita sa il incerc si eu,mai ales ca este dulce asa cum imi plac mie parfumurile
deci exista o mare posibilitate sa ti se potriveasca!
Ce sticluta interesanta si foarte frumoasa are! Numai pentru ea as incerca parfumul
si mie mi-a palcut maxim ambalajul
Eu as fi curioasa cum e … mirosul ala de sare :)) Nu imi pot imagina asa ceva. M-ai facut tare curioasa cu parfumul asta!
la calvin klein-reveal mai e nota asta de sare, dar acolo e cu totul alta aroma, acela e parfumul meu preferat ever!
Ce ambalaj fain are! Eu ador parfumurile dulci asa ca e posibil s ami se potriveasca.
clar e pentru tine!
O combinatie foarte interesanta de arome, imi place mult si ambalajul deosebit!
asa e, sticluta iti ia ochii!
Ce sticlute faina are! Trebuie sa il testez si eu!
ambalajul chiar e wow