Autorii români încep să ridice ușor capul și să scrie! Mult și cuprinzător, genuri variate, astfel că pentru mine, cred că 2019 va fi clar anul literaturii române contemporane! Și asta mă bucură enorm, dat fiind faptul că până acum am citit roman polițist, roman SF-thriller, de dragoste, iar acum a fost rândul unei cărți atât de aventură, cât și de cunoaștere a sinelui. Apă plată cu lămâie este scrisă de Iulia-Florentina Paciurea și inițial, titlul mi-a stârnit un zâmbet. Apoi i-am înțeles semnificația și cât de mult va conta apa asta aparent banală.
Iulia-Florentina este o tânără economistă care a vrut să dea frâu liber imaginației și să scrie. Așa că are deja la activ trei volume de proză și unul de versuri. În momentul în care m-a contactat pentru a-mi oferi ultima sa carte, Apă plată cu lămâie, m-am gândit ”De ce nu? De citit oricum citesc. și nu e niciodată târziu să descoperi ceva nou”. Și mie îmi plac câinii, toamna și ploaia, la fel ca și ție, dragă Iulia! Pentru că inevitabil ai ajuns să-mi fii dragă după ce am trecut printr-o transformare atât de abruptă împreună cu Allison.
Firul narativ și personajul principal
În cuvinte puține, Allison este o tipă superficială. O tipă care încă din primele pagini a avut darul de a mă scoate din minți. Viața ei de jurnalist nu este chiar atât de complicată, bărbații îi schimbă în funcție de chef și vreme, nu se atașează de nimeni. Un om care nu știe să trăiască. Și când te aștepți mai puțin, primești o șansă. Sau un ghinion, depinde din ce perspectivă privești.
Pentru ea, călătoria în Amazon nu este chiar cel mai frumos lucru ce i se putea întâmpla. Dar asta o va ajuta mai mult decât credea. Nu vă spun decât că tânăra răsfățată și obișnuită să fie curtată și servită va avea un accident de avion și va trebui să se bazeze pe cei din jur și să facă front comun. Spiritul de echipă și obediența… lucruri necunoscute pentru Allison. Cum să asculte ea de altcineva, chiar dacă vorbim despre un ghid ce cunoaște zona? Cum să se lase condusă? Cum să renunțe la obsesia de a deține controlul?
Prin aventura sa, Allison reușește să treacă de la stadiul de femeie impenetrabilă la stadiul de om. Pentru că e lucru mare să fii om, să știi să te comporți și să îi înțelegi pe cei din jurul tău. E lucru mare să lași dragostea să te cuprindă și să o reverși tu însuți asupra cuiva fără a-ți fi teamă.
Citatul preferat:
Apă plată cu lămâie e o carte ce o citești repejor, dacă îți pui capul cu ea. Dar e o carte ce nu o uiți ușor. Asta dacă nu ești o persoană superficială. Și dacă ești, sper ca ceea ce se află în paginile ei să te cuprindă și să te facă să meditezi. Pentru că ce suntem noi dacă nu avem sentimente? Cum ne putem numi oameni dacă nu iubim? Dragostea și încrederea sunt două elemente ce pot schimba viața cuiva. Să îți pese de cineva îi poate salva viața.
„să treacă de la stadiul de femeie impenetrabilă la stadiul de om” – cu asta m-ai convins sa pun cartea pe lista mea de lecturi. Imi plac mult personajele care se schimba in bine.
ma bucur ca ti-am starnit interesul, chiar daca stiu ca nu e chiar genul tau de carte!
E mai mult decat pare la prima vedere aceasta carte, se pare (desi nu-mi displace coperta tonica, ba chiar acei pantofi rosii de Dorothy moderna ma binedispun). O vad peste tot zilele acestea, nu stiu daca e chiar genul meu preferat dar ma intriga. Multumesc pentru recomandare!
eu zic ca merita citita! si eu am zis ca nu e genul meu. si cand colo…
Mi se pare o carte foarte buna ,o voi cumpăra și eu.
chiar este!
Ce titlu interesant are aceasta carte, dar si subiectul este tentant, incitant.
titlu m-a atras si pe mine din prima!
Nu am mai citit demult o carte scrisa de un autor roman dar recenzia ta m-a convins sa incep cu Apa plata cu lamaie.
eu ti-o recomand cu drag, chiar merita!
Titlul chiar e tentant, m-ai facut tare, tare curioasa.
chiar e o carte ce merita din plin!
Eu ma gandeam initil ca ne povestesti despre vreo cura cu apa plata :))
:))) aoleu :)))
M-ai convins sa ii dau si eu o sansa. Pare o gura de prospetime in literatura noastra. 😀
e clar ca avem autori foarte talentati! eu le dau o sansa fiecare, nu se stie ce apare!
Cartea asta ma ducea cu gandul la cu totul alte chestii. Mi-ai starnit interesul cu recenzia ta si imi doresc si eu s-o citesc
da, titlul e un pic ambiguu, dar continutul… e dragut foc!
Nu știam de această carte. Pare interesantă. O s-o caut și eu.
e chiar frumoasa si ai ce invata din ea!