Ziua bună tuturor! Săptămâna a început cu o adevărată vreme de toamnă, astfel că te îmbie la citit și la vizionat filme și seriale. Personal, fac și una, și alta. Și chiar am avut un weekend cum nu am mai avut de mult tare, relaxant, fără stres. Am făcut și curățenie, și mâncare, am mers și în toate locurile unde mi-am propus, am și citit, m-am și uitat la filmele cu care rămăsesc în urmă. Și am început să adorm din ce în ce mai devreme, întrucât și programul de trezit devreme cere asta. Parcă e mai ok așa. Printre alte cărți pe care le-am terminat în ultima perioadă, am și Lacrimi care ard, o poveste făcută parcă fix după un scenariu de la Hollywood, plus toate elementele obligatorii – și persoane de culoare, și persoane cu altă orientare sexuală.

Nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic nici cu unii, nici cu ceilalți. Însă pare că vrem să atragem atenția în special asupra acestor persoane. Altfel spus, cartea chiar este faină și nu este neapărat un roman polițist, ci mai repede o dramă familială. Doi tineri homosexuali sunt uciși. Familiile lor nu au acceptat niciodată orientarea lor. Tații lor sunt foști pușcăriași. S-au schimbat de când au ieșit din închisoare, tocmai pentru că perioada petrecută acolo i-a făcut să piardă cei mai frumoși ani din familie. Însă Ike și Buddy Lee sunt hotărâți să afle cine i-a ucis pe fii lor și să se răzbune. Chiar dacă poliția nu recomandă asta.

Cartea apărută la Crime Scene Press reflectă foarte mult asupra deciziilor luate de indivizi și asupra relațiilor tensionate din familie, tocmai din cauza orientării sexuale. Oare un om nu mai e la fel chiar dacă e atras de o persoană de același sex?

Lacrimi care ard e o lecție. Pentru cei ce nu sunt de acord cu deciziile copiilor. Pentru cei ce judecă. Pentru cei ce pierd ani din viață din cauza prejudecăților. Pentru cei care realizează că e prea târziu atunci când chiar este prea târziu. Și nu mai e nimic de făcut, așa că lași răul la suprafață și răzbuni ceva ce ar fi trebuit să susții la momentul oportun. Pentru că tu, ca tată, trebuie să fii un model, nu un om mâncat de idei greșite.

 

3 Replies to “Recenzie – Lacrimi care ard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *