Ziua bună tuturor! Fac pauze cam dese, știu, doar că timpul meu chiar nu mai e ce era odată. Plus că de cele mai multe ori prefer să îl petrec alături de oamenii dragi și făcând activități care îmi bucură inima. Am în plan să mai fac câteva articole cu recomandări de produse pentru casă, în ultima perioadă am luat destul de multe chestii (în BF sau nu), dar despre asta mai vorbim. Am luat și cărți, ba chiar în BF am avut o comandă la Libris de 4 sau 5 cărți și chiar mă bucur că am mai tăiat câteva din wishlist. Tot de la ei e și cartea de azi, Miraj, al treilea volum din seria Vincent și Mina. Maxim mi-a plăcut seria și îmi pare atât, atât de rău că a luat sfârșit! Toate cele trei cărți le găsiți la Libris, le recomand din plin!
Despre Camilla Lackberg nu mai e nimic de zis în plus, însă combinația cu Henrik Fexeus e genială! Seria Vincent și Mina se concentrează pe anchetele în care cei doi sunt parteneri, mai neobișnuiți, ce-i drept. Mina este o polițistă obsedată de curățenie, cu o fobie acută de microbi, iar Vincent este un mentalist mai excentric. Cei doi se completează, am sperat până la final că vor deveni un cuplu, însă este foarte complicată relația lor.
În al treilea volum, cel amenințat este fostul soț al Minei, ministrul justiției, așa că miza este mare. În tunelurile de la metrou sunt găsite oase umane, astfel că poliția trebuie să afle ale cui sunt și cine e asasinul. Nu unul, ci mai multe schelete sunt descoperite, dar legătura dintre ele apare foarte greu. Astfel că ancheta este mult îngreunată. Dar cei doi fac o echipă grozavă până la final. Final care, apropo, este uimitor!
O carte interesanta , mulțumim pentru recenzie!
Mulțumim pentru recomandare.