Ziua bună tuturor! Viața mea a suferit ceva modificări în ultima perioadă, așa că mi-a fost greu să mai țin pasul cu toate. Pot doar să vă spun că am schimbat jobul și sper să meargă toate mai bine. Treaba e că acum am un nou program, noi responsabilități și am lăsat un pic cititul pe locul 2. Însă nu pentru mult timp. O să mă acomodez curând și în mod cert îmi voi face iar programul pentru toate. Începutul este, însă, mai greu. Astăzi vreau să vă povestesc despre ultima carte citită de la editura Crime Scene Press, și anume Negru de corb. Este prima carte din seria Shetland a autoarei Ann Cleeves și chiar mă gândesc cum de nu am descoperit-o până acum. Considerată noua Agatha Christie a Marii Britanii, are două serii extrem de cunoscute – Shetland și una ce o are ca protagonistă pe Vera Stanhope.

Magnus Tait este acea persona non-grata din comunitatea sa. Un om ciudat, singuratic, ce îi sperie pe ceilalți. În noaptea de Anul Nou încă mai speră la vizitatori, iar când două fete apar în casa sa, sărbătoarea e deplină. Câteva zile mai târziu, cadavrul uneia din fete este găsit în apropiere. Toată situația aduce aminte de dispariția unei alte fete cu mulți ani în urmă. Suspect ar fi fost tot Magnus, fiind ”ciudatul” din acel orășel. Însă luați la bani mărunți, se pare că mai multe persoane au câte ceva de ascuns.

Negru de corb este o carte ce dezvăluie problemele unei comunități, secretele, banii care fac legea și teama de a nu fi descoperit cu ceva greșit. Se pare că oricât te-ai ascunde, este greu să fugi de trecut. Și oricât ai încerca, adevărul va ieși mereu la suprafață. Mi-a plăcut tare mult cartea, nu e încărcată și e cursivă.

Primul volum mi-a plăcut tare mult, așa că o să caut și restul seriei Shetland. Abia aștept să văd ce aventuri mai urmează! Sincer, la cât de mult haos e în viața mea, nu aș prea rezista cu cărți prea filozofice, așa că cele cu anchete polițiste mi se par potrivite. Mintea mea acumulează informații în fiecare zi, nu mă plâng de asta, dar uneori simți și nevoia de relaxare.

6 Replies to “Recenzie – Negru de corb (Ann Cleeves)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *