Aseară am participat la un spectacil Unifest, și anume o piesă de teatru. M-am dus cam cu inima strânsă, neștiind exact despre ce e vorba. Pe bilet nu scria decât ”Cu inima la teatru”. Nimic despre titlul piesei. Așa că am ajuns la Cinema Lyra din Brăila și am rămas surprinsă de cât de mulți tineri erau. Pentru că, de fapt, Unifest este un festival al studenților. Acesta se desfășoară până luni și cuprinde spectacole în mai multe orașe.

Piesa a început destul de ciudat, noi având niște eșarfe pe ochi. Nu trebuia să vedem nimic. Știți cât de fain e și cum ți se amplifică auzul, mai ales? Pur și simplu doar auzeam actorii și îi simțeam pe lângă noi plimbându-se. Iar când unul din ei a și rostit ceva aproape de urechea mea… chiar a fost un pic creepy!

Un text simplu, un mesaj atât de real…

Totul s-a învârtit în jurul unui câine într-o fântână. Luați-o metaforic dacă vreți, mesajul piesei ”Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec este de fapt imposibilitatea ființei umane de a acționa. Ne place mereu să ne dăm cu părerea, să îndemnăm pe altul să facă, să încerce, dar noi nu avem curaj. E mai simplu să vorbim decât să facem… Piese este de-a dreptul extraordinară, simplă, dar îți ridică atât de multe semne de întrebare…

Mi s-a părut fascinant doar ascultatul. Am experimentat ceva pentru prima oară și chiar a fost tare fain! Băieții care au interpretat au avut dicție, au avut coerență, s-au descurcat minunat! Pe parcursul piesei, la un moment dat, cei doi aruncă pâine câinelui, pentru a vedea dacă mai e în viață. La finalul piesei, ca o paralelă, unul din ei spune că plouă cu pâine. Fapt care mă face să mă gândesc dacă nu cumva cineva de sus de-acolo ne mai verifică din când în când, să vadă cum mai suntem, dacă mai reacționăm.

Mi-a plăcut faptul că au fost atât de mulți tineri. Mi-a plăcut piesa de teatru în sine și ideea ei. Din păcate, noi oamenii, parcă avem nevoie să ne tragă cineva de mânecă să reacționăm. E un text atât de actual! Îmi pare bine că am participat la acest spectacol marca Unifest. Și sper să mai am parte să îi mai văd și la anul!