V-am mai spus că octombrie e luna mea preferată? Știu sigur că am mai menționat lucrul ăsta și o să mai zic de o sută de ori! Toamna este oricum anotimpul meu preferat, dar octombrie are ceva aparte. Să fie faptul că e luna nașterii mele? Pentru mine, ziua mea nu e ceva rău, cum multe femei simt. Îmbătrânesc? Nicidecum! Sunt un scorpion veritabil, mai degrabă acumulez înțelepciune, nu ani degeaba. Îmi iubesc vârsta, îmi iubesc luna nașterii, apreciez ceea ce am. Dar știați că fiecărei luni de naștere îi corespunde o anume piatră prețioasă? Se pare că această corespondență este strâns legată și de individ, acestuia îi corespund anumite caracteristici, conform astrologiei. Chestia cu zodiile și cu trăsăturile lor s-a extins și la nivelul lunii în care te-ai născut. Pe mine nu mă deranjează, ba chiar îmi place să aflu lucruri noi!

“Octombrie este o simfonie a permanenței și schimbării.”

Bonaro W.Overstreet

”Bijuteriile decorate cu Opal, destinate nativilor lunii octombrie, vor stimula originalitatea și creativitatea dinamică, permițând accesarea și exprimarea sinelui superior.

Opalul este o piatra delicată, cu vibrații rafinate, care absoarbe și reflectă. Receptează gândurile și sentimentele, le amplifică, apoi le returnează sursei din care au provenit. Este o piatra karmică care te învață că tot ceea ce emiți, se întoarce înapoi la tine.

Amplifică prețuirea de sine și te ajută să îți înțelegi potențialul, conferă flexibilitate și spontaneitate. A fost întotdeauna asociat cu iubirea și pasiunea, cu dorința și erotismul. Este o piatră seducătoare care intensifică stările emoționale și elimină inhibițiile.”

Frumos, nu? Îmi place ceea ce aflu! Hai să vedem ce pietre corespund, de fapt, fiecărei luni!

Tot felul de pietre frumoase, important e să te identifici și să o porți pe cea potrivită ție. Se pare că acest concept nu este deloc nou – ”Lista moderna a pietrelor si cristalelor specifice fiecărei luni a fost stabilită de Asociația Națională a Bijutierilor încă din 1912. O piatră specifică lunii de naștere este un cadou tradițional pentru o epocă modernă. Bijuteriile decorate cu cristale Swarovski Opal, destinate nativilor lunii octombrie vor stimula originalitatea și creativitatea.”

Așa cum am descoperit, piatra lunii mele este opalul. Este o piatră delicată, cu sclipiri albăstruie destul de subtile, ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că nu vreau să ies în evidență. Plus că prefer ca bijuteriile mele să se asorteze cam la orice, nu să le schimb la fiecare ocazie. Și tocmai de aceea cred că bijuteriile cu opal sunt o alegere fericită! Mie mi-au plăcut foarte mult cerceii și lănțișorul, sunt cam ceea ce port eu.

Spuneți voi dacă nu arată excepțional! Sunt bijuterii delicate, placate cu ar de 24 k, finuț lucrate și în tendințe, să spun așa. Nu au un model urât deloc. Sunt simpluțe, ceea ce pentru mine e un mare plus, pentru că sunt exact pe gustul meu. Într-adevăr, fiind placate cu aur, e bine să aveți mai mare grijă de ele, sunt mai sensibile. Dar oricum, bijuteriile acestea sunt rezistente și nu veți avea surprize neplăcute.

Întreaga colecție de bijuterii cu pietrele lunilor de naștere sunt superbe! Pe mine m-au cucerit din start și cred că sunt o idee de cadou foarte bună. În plus, nu sunt exagerat de scumpe, ci mai degrabă accesibile, dar sunt de efect! Cred că orice domniță s-ar bucura să primească niște bijuterii atât de drăguțe și colorate!

Spuneți drept, vouă nu v-ar plăcea? Eu parcă aș lua la toată lumea, să fiu înconjurată de culoare! În colecțiile aferente fiecărei luni sunt și brățări, și inele, ca să fie setul complet. Deci dacă vreți să bucurați o persoană dragă, cred că aceasta e cea mai bună alegere!

2 Replies to “Cadouri inedite cu piatra lunii de naștere

  1. Daaa, eu sunt nascuta in mai si ador smaraldele. Cel mai mult cred ca cercei cu smaralde mi-as dori,mai ales ca si ochii au un usor reflex verzui si cred ca piatra asta l-ar accentua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *