Acum câteva zile v-am arătat pe Facebook ultimul colet primit de la Libris cu ultimele două cărți pe care mi le-am dorit pentru luna iunie. Pe lângă un autor nordic, am ales și o altfel de carte, ”Adio, deocamdată”, de Laurel Frankie. Este o carte mai romantică, se axează pe alte subiecte față de ce citesc eu în general.

adio-deocamdata_1_fullsizeSam este un tânăr programator ce lucrează la o companie de întâlniri online. El reușește să creeze un algoritm pe baza căruia oamenii își pot găsi sufletul pereche, și astfel o întâlnește pe Meredith, care lucra la aceeași firmă. Deși la prima vedere el o dă în bară repetat, între cei doi se naște o frumoasă poveste. La un moment dat, el este nevoit să plece în Londra, pentru o călătorie de afaceri. La întoarcere, rămâne fără serviciu, dar o găsește și pe Meredith într-o stare proastă: bunica ei tocmai ce decedase.

Pentru a-și ajuta iubita să treacă mai ușor peste suferință, el încearcă să dezvolte un program care să poată comunica cu Mer în locul bunicii sale. Totul se bazează pe un algoritm care ia în calcul e-mail-urile schimbate între persoanele în cauză, ședințele de videochat, absolut orice comunicare online pe care au realizat-o. Astfel, pe baza informațiilor obținute, proiecția poate dezvolta o conversație. La început, Meredith este sceptică, dar ulterior apreciază acest program și, împreună cu verișorul ei, Dash, pun bazele afacerii RePose, prin care toți cei care au pierdut pe cineva drag îl mai pot vedea sau pot schimba mesaje cu el chiar dacă nu mai este.

Afacerea atrage mulți fani, dar și oameni care sunt contra a ceea ce fac ei și consideră că îl sfidează pe Dumnezeu. Și, într-adevăr, unde se ajunge în toată această poveste? Cum treci peste pierderea suferită dacă tu încă vezi acea persoană? Ideea cărții este destul de interesantă, e ceva nou.

Găsiți cartea în această librărie online, la un preț foarte bun și cu transport gratuit. Și dacă tot aveți chef de citit, băgați un ochi în oferta de cărți online, pentru că aveți de unde alege. Vă invit să mergem și la Claudia, să vedem ce a citit și ea în această săptămână. Eu l-am lăsat deoparte pe Stephen King momentan, acum mă apuc de autorul nordic 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *