Zilele astea am dat peste câteva cărți foarte bune, pe care efectiv le-am devorat. Fata din gheață este una din ele și mi-a atras atenția prin faptul că este prima dintr-o serie, cea a Erikăi Foster. În general nu prea am nimerit primul volum al unei serii, ba dimpotrivă, mereu am început cu orice altă carte, dar de data asta voi fi cu ochii pe Robert Bryndza, care scrie tare bine!

Contrar așteptărilor, nu vorbim de un autor nordic, deși primul meu gând cam acesta a fost. Se pare că Robert Bryndza este un englez stabilit în Slovacia împreună cu partenerul său, de aici și originea personajului principal, polițista Erika Foster, stabilită ea însăși din Slovacia în Anglia în urmă cu 25 de ani. Ea vine după o misiune dureroasă, în care a pierdut 5 din oamenii săi, inclusiv pe Mark, soțul ei. Este un fel de fantomă vie, dar foarte hotărâtă să își facă treaba așa cum trebuie.
Totul începe atunci când fata unei familii bogate este descoperită moartă într-un cartier rău famat. Fiind oameni cu bani și cu multe secrete, aceștia doresc să afle cine e ucigașul, însă comportamentul lor dă de bănuit. Puterea și reputația contează mai mult decât orice, astfel că nu le pasă de pistele și teoriile pe care Erika le emite. Însă ea este neobosită și găsește martori care o fac să-și pună semne de întrebare – ce căuta o fată bogată într-un cartier mărginaș, mai ales într-un local despre care se știa că este frecventat de persoane dubioase. Cine este bărbatul brunet cu care a fost văzută în ultima ei seară?
Robert Bryndza chiar știe să construiască firul acțiunii și îmi place foarte mult cum a conturat-o pe Erika. Pare o femeie puternică, însă în urma evenimentelor trecute, urmele rămân. Dar determinarea ei e extraordinară, și în ciuda suspendării și a consecințelor grave pe care ar trebui să le suporte în cazul în care se înșală, ea face totul pentru a găsi vinovatul.
Eu acum citesc Iubiri de poveste de Anna Harrington. Imi plac foarte mult cartile romantice.
si pe mine ma mai pocneste cheful cateodata :p
După un noian de recenzii pline de spoilere mă bucur să citesc una spoiler-free. Astfel de recenzii mă fac curioasă si prin urmare vreau să cumpăr cartea. 😀
hi hi, din cand in cand, eu vreau sa stiu cam ce si cum, dar la cartea asta, daca zici ceva, apai tre sa spui tot 😀
De data asta ma bucur ca nu ai dat amanunte ca si eu sunt in curs de lecturare a cartii si nu as fi vrut sa stric placerea cititului. Chiar m-a prins cartea. Sper sa o termin azi.
abia astept sa vad cum ti s-a parut si tie!
Si mie imi plac astea cu mult suspans,mister! Deocamdata citesc o carte mai romantica: Strainul din oglinda ,scrisa de Sidney Sheldon! 😘
pare interesanta!