Neața bună, oameni dragi! În ultima perioadă mi-am reintrat în ritm în ceea ce privește cititul și cărțile, așa că de acum încolo o să vedeți mai multe recenzii. Mi-a fost mai greu să trec de la programul de 12 ore la cel de 8, dar o dată învățată, e greu să mă mai dezvăț. Adevărul e că nu contează că e iarnă, acum nu mai sunt singură prin casă, Aki îmi ocupă o mare parte din timp, iar cărțile au de suferit din cauza asta. Dar cumva, reușesc să le găsesc loc și sper să fie așa și de acum încolo! Abia azi vă povestesc și despre a doua carte primită de la Libris în luna octombrie (să-mi fie rușine, dar tare mă bucur că am reușit s-o termin!), și anume Nisipuri mișcătoare, de Malin Persson Giolito.
Am fost tare încântată când am văzut o nouă carte scrisă de un autor nordic, am văzut că-n ultima vreme au tot apărut și abia aștept să le citesc pe toate! În Nisipuri mișcătoare este vorba de un asasinat multiplu și despre stabilirea vinovăției. Maja este o adolescentă acuzată că a complotat cu iubitul ei, Sebastian, pentru a arunca în aer școala și a ucide mai mulți colegi. Dar este ea vinovată sau a fost împinsă de împrejurări să facă asta?
Cartea relevă atât gândurile Majei în închisoare, pe parcursul procesului, dar și întâmplările dinainte de evenimentul care i-a schimbat viața. Se pare că Sebastian nu era băiatul drăguț care părea, ci un tânăr cu probleme majore de comportament, multe dintre ele din cauza relației defectuoase pe care o avea cu propriul tată. Răbufnirea sa și uciderea unor colegi duc la pierderea cumpătului Majei și uciderea celei mai bune prietene a sa, Amanda, dar și a lui Sebastian. Toată cartea se bazează pe descoperirea vinovatului, pe stabilirea circumstanțelor care au dus la această tragedie.
Cartea e un pic diferită față de seria autorilor nordici pe care am tot urmărit-o cu sufletul la gură. Se bazează pe introspecția interioară și pe sentimentele Majei mai mult decât pe evenimentele în sine. E un thriller psihologic, eu așa aș încadra această carte. Mi-ar plăcea să mai citesc ceva scris de Malin Persson Giolito, dar văd că e singura carte de la Libris a sa.
Nu știu să îți recomand autori nordici, dar iti recomand din suflet Tot ce nu ti-am spus si Sotia plantatorului de ceai.
multumesc de recomandari! chiar sunt in cautare de carti noi
Subiectele astea cu adolescenti/tineri care fac astfel de actiuni criminale m-au socat mereu, mai ales ca am vazut si o gramada de stiri la TV cu copii care ajung sa aibe arme la scoala sau sa puna bombe 🙁
adevarul e ca e o problema pegnanta in ziua de azi, eu ma uit la americani, ei au chestia asta…
Nu am timp deloc sa citesc, abia reusesc sa fac fata activitatilor zilnice insa am trecut cartea pe lista.
nici eu nu mai am timp asa mult de citit ca-n alte dati… dar totusi, ma chinui sa mai prind cateva pagini zilnic
Nu stiu cartea, subiectul e interesant, dar mai degraba as prefera sa vad un film pe aceasta tema.
sa stii ca ar fi interesant de vazut asa ceva!
Daca ai zis thriller psihologic si e vorba de un tip care nu e deloc ce pare a fi initial, pe mine m-ai convins, Nisipuri Miscatoare sigur va fi pe lista lecturilor mele din anul 2018.
e interesanta cartea, eu as vrea sa mai citesc chestii de genul!
Iti recomand Sotia tacuta de A.S.A Harrison.
cred ca am mai auzit de ea!
am in asteptare 13 carti, o fi cu ghinion ca nu reusesc deloc sa-mi fac timp de ele 🙂
ha ha, cine stie, asa sa fie oare?
Multumim de recenzie, Nu stiam cartea.
e buna! merita!
Stiu ca nordicii sunt mari maestri ai genului politist si am citit cateva carti bune scrise de ei.
abia astept sa imi innoiesc si eu colectia!
S-a notat pebtru anul viitor! Anul acesta mai am 4 carti de terminat!
eu am una inceputa, sper sa o si termin
Foarte putini scriitori nordici cunosc. In schimb, cartea aceasta imi place
eu sunt fascinata de ei!
Multumim pentru prezentare! N-am citit cartea , dar nici acest autor (mi-am notat pe lista de carti”de citit”)
nici eu n-am citit de la ea nimic pana acum