Neața bună! Este joi, ne pregătim de libere, noi săptămâna viitoare avem simpozionul, așa că e o nebunie generală, sper să trecem cu bine și peste asta. Totuși, în timpul liber încă am timp să citesc. Așa că dau gata carte după carte, deci am despre ce să vă povestesc. Acum a venit rândul ”urmașului lui Stieg Larsson”, cel puțin așa este descris Alexander Söderberg.

809610”Prietenul andaluz” este un roman despre crimă organizată, despre rețele de droguri, dar și despre dragoste și vindecare. Sophie Brinkmann este asistentă medicală și îl cunoaște pe Hector Guzman în cadrul spitalului, el fiind victima unui accident. Cei doi continuă să se întâlnească după externarea acestuia, iar Sophie este fascinată de acest bărbat. Totuși, el ascunde lucruri periculoase: este șeful unei organizații internaționale de crimă organizată, care se ocupă de droguri și trafic de arme.

La un moment dat, Sophie este abordată de Gunilla, o polițistă ambițioasă care dorește să-l demaște pe Hector. Ea îl cooptează pe Lars, un polițist decăzut care dorește să se remarce, pentru a o supraveghea pe asistentă. Acesta revine la vechea sa dependență de medicamente și o urmărește pe Sophie într-un mod obsesiv, făcând mult prea multe greșeli. Sophie dă anumite informații despre Hector, dar la un moment dat constată că poliția nu are, de fapt, gânduri bune în ceea ce-l privește și decide să îl ajute.

Romanul este puțin diferit față de celelalte creații ale autorilor nordici, aici nu avem o crimă de rezolvat și un făptaș de identificat, dar ițele trebuie descurcate și văzut care este firul lucrurilor, de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă și cum pot fi rezolvate lucrurile. În cele 600 de pagini nu pot spune că m-am plictisit, ba din contră: acțiunea a fost alertă, ancheta asupra lui Hector și afacerile sale fiind în centrul atenției, iar pe cealaltă parte, atracția dintre Sophie și Hector ”îmblânzește” situația. Cartea a fost cât de cât ok în ceea ce mă privește, dar ceea ce scrie Söderberg nu are nicio treabă cu Stieg Larsson, după părerea mea. Aș fi curioasă cum continuă întâmplările, am înțeles că aceasta este doar prima parte a trilogiei Brinkmann. Să vedem ce mai găsesc… Să aveți o zi faină!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *