Sunt în întârziere, știu! Norocul meu că e încă joi. Doar ce-am ajuns și eu acasă, azi am mai dat o comandă de cărți online (știu că mai am câte ceva de citit, dar nu mă mai las pe tânjeală!), ieri la fel… Ce să mai zic? Am o grămadă de treabă 😀 Pentru azi v-am pregătit o antologie de texte, atât horror, cât și fantasy, după cum spun ”culegătorii”. Este vorba despre The year’s best fantasy and horror (Vol. 3).

IMG_20150319_184228Sunt foarte multe texte, cartea e una consistentă, are peste 600 pagini, deci sigur veți fi ocupați ceva timp cu ea! Eu vă voi povesti pe scurt acțiunea câtorva texte, pentru că sunt foarte multe. Unele au câteva pagini, altele zeci. Unele sunt în proză, altele în versuri.

”Frumoasa fiică a lui Pol Pot” este despre o fată al cărui tată a fost un mare ucigaș al Cambodgiei. A omorât sute de mii de oameni, de aceea ea-și ține identitatea secretă. Ea se mută într-o casă despre care toată lumea spune că e bântuită, și are surpriza ca imprimanta din casă să scoată poze ale unor oameni necunoscuți. Ea se îndrăgostește de un vânzător, dar refuză să se implice, fiindu-i teamă de cine este ea de fapt. Cambodgienii au un ritual sfânt în ceea ce-i privește pe cei decedați: le scriu numele pe o bucată de hârtie, apoi îi dau foc și lasă cenușa să se înalțe la cer. Fetei îi ia ceva timp să înțeleagă cine sunt oamenii din pozele scoase la imprimantă, și anume cei pe care tatăl ei i-a ucis, iar ea trebuie să-și facă datoria, pomenindu-i și scăpând de spiritele care bântuie casa.

”Primele săruturi de dincolo de mormânt” este povestea unui tânăr al cărui prieten a decedat. Într-o dimineață, el așteaptă autobuzul școlii, dar acesta îl duce în cu totul alt loc. Este vorba despre un liceu de pe lumea cealaltă, unde se întâlnește și cu prietenul său. De la el află că locul acela este de fapt Purgatoriul, iar el este acolo din cauză că un zombi a pătruns în liceu său și omoară elevi. Până nu-l va ucide, nu se va putea întoarce la școala sa. Între timp, este ucisă și o colegă de-a sa, o tipă frumoasă, pe care el n-a avut curajul s-o abordeze, dar de care se apropie în Purgatoriu. Ea-l roagă să rămână acolo, iar el traversează dilema vieții: să revină la existența sa obișnuită sau să rămână în Purgatoriu împreună cu cea pe care o iubește?

””În casa celor șapte bibliotecare” este o povestire fantastică, în care este vorba despre, ați ghicit, șapte bibliotecare. Biblioteca veche a orașului este închisă, iar bibliotecarele găsesc într-o zi la ușă o fetiță mică. Ele o cresc și-i insuflă stilul lor de viață, iar fata are surpriza să primească ceea ce-și dorește de la însăși biblioteca cea mare. Când are nevoie de creioane, cere și le găsește. La fel se întâmplă cu tot ce dorește. Într-o zi, însă, una dintre bibliotecare dorește să se pensioneze și vrea să-i cedeze locul fetei. Ea, însă, vrea să descopere lumea, așa că este pusă să aleagă între o viață închisă în bibliotecă sau o experiență în afara ei.

Acestea sunt doar trei dintre povestirile din carte. Îmi pare rău că nu vi le pot povesti pe toate, dar să știți că găsiți cartea la un preț bun în această librărie online! Așa că dacă vă plac aceste genuri literare, merită s-o comandați! Eu am găsit și vreo 2-3 povestiri care nu mi-au plăcut, dar pe ansamblu a fost ceva diferit față de ce citesc de obicei. Volumul 1 îl am, așa că trebuie să completez cu volumul 2. Hai să trecem și pe la Diana și Alina, să vedem ce cărți au pentru noi! Să ne citim cu bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *