Ziua bună tuturor! Azi e o zi specială pentru mine, este ziua lui Mr., deci suntem în dispoziție de petrecere. Aseară am avut și nuntă, a fost fain, am stat până pe la 4 și ceva, și m-am trezit cam acum o oră. Planuri prea multe pentru azi… nu sunt, în afară de un grătar și ceva socializare. Mâine doar merg iar la muncă, deci nu e cazul să ne agităm prea tare… Mi-e deja rău când mă gândesc. Dar să trecem la lucruri mai frumoase. Nu v-am spus, dar săptămâna asta am primit mai multe colete faine, de la diverse colaborări. Printre ele, și al doilea colet de la Bottega Verde. V-am spus luna trecută cât de mult mi-au plăcut produsele lor! Așa că azi vă povestesc despre crema de corp cu ulei de cocos.
Nu sunt eu fanul nr. 1 al cremelor de corp, dar acest produs m-a cam convins să le folosesc constant. Și am tras o concluzie – dacă miros suficient de bine, întind eu mâna după ele, nu din obligație, ci din plăcere. Crema cu ulei de cocos vine într-un recipient de 200ml, cu un aspect simplu, dar foarte simpatic. Cutia e destul de solidă, n-am reușit încă s-o scap, dar la cât de zăpăcită sunt… nu e exclus!
Prima bilă albă a venit atunci când am deschis capacul și am observat că produsul e sigilat. Pentru asta, m-au cucerit din start! Apreciez foarte mult să fiu sigură că-s prima persoană care folosește acea cremă. Cred ca folia care sigilează produsul este necesară la orice produs, fie că e vorba de creme de corp, de față, scrub-uri sau altele de genul. Modul de aplicare e simplu, bineînțeles: se aplică produsul pe piele și se masează până la absorbția completă.
Are o textură onctuoasă, este catifelat, și intră destul de repede în piele. Miroase foarte fain, a cocos, dar nu pregnant. E un miros mai degrabă subtil, care rămâne o perioadă pe piele. Ce-mi place mult e că hidratează de nota 20, iar acest lucru se menține. Nu mirosul e punctul forte al acestei creme, dar o completează! Iar eu o folosesc cu plăcere și chiar am observat că mă țin constant de ea (eu care mă dau cu crema de corp de 2 ori pe an, poate după plajă, când mi se usucă pielea prea rău).
Sincer să vă spun, produsul ăsta chiar îmi e pe plac! Pentru că m-a convins și m-a disciplinat în privința hidratării corespunzătoare a corpului! Nu mai aștept să am pielea de șopârlă, previn treaba asta. Și în plus, crema conține ulei de cocos, care știți cât de ok este, ați tot auzit de beneficiile sale, și nu dați peste parabeni sau formaldehide. Așa că da, este un produs care merită încercat. Și prețul merită un like, pentru că produsul e spornic și nu se consumă foarte repede.
Nu uitați că aveți și voi o surpriză din partea echipei Bottega Verde, și anume un cod de discount de 10 % la orice comandă de pe site. Adăugați codul PAGINI la finalizarea comenzii și vă veți bucura de o reducere suplimentară față de ce este deja pe site (și credeți-mă, nu cred că e produs care să nu fie redus la preț!) Dar grăbiți-vă, doar primii 20 se vor bucura de acest cadou!
Am citit atat de multe despre produselr Bottega Verde incat m-au convins ca trebuie sa-mi cumpar si eu.
:)) cred ca blogosfera e plina de review-uri! dar sa stii ca nu e doar reclama de ele
Nu am incercat-o dar as vrea, nici eu nu folosesc produse de corp prea des, dar uneori mai gasesc cate un produs care sa ma atraga si sa ma faca sa o folosesc mai des.
asta e beleaua, ca nu ne atrag prea multe… am o mare problema cu ele, incerc sa ma tin de cremele de corp si de cele pentru celulita sau pentru slabit!
Interesant articol, cu siguranță niste produse care merită testate
da, crema asta merita incercata, macar. dup-aia sigur oricine ar indragi-o!
Eu sunt fan orice are ulei de cocos in compozitie. Asa ca as incercat produsul 🙂
merita! eu am descoperit uleiul de cocos nu de prea mult timp, dar m-a cucerit!
ai zis numele magic – Bottega Verde. N-am folosit crema asta in schimb sunt total indragostita de spray-ul cu vanilie negra si de demachiantul bizafic pentru ochi de la ei. Bine, nici nu le-am incercat pe toate, e clar, nu?
demachiantul bifazic e pe lista! am deja unul pe stoc, nici nu mai stiu de la ce firma, dar la un moment dat o sa se termine, nu?
si eu am dat o comanda la Bottega Verde. Crema aceasta o sa o comand si eu data viitoare.
abia astept sa vad cum ti se pare! si ce ti-ai comandat de data asta, bineinteles, strang idei 😀
Nu, n-am folosit inca, dar o crema cu ulei de cocos imi suna chiar foarte bine, in viitorul apropiat!
o recomand cu caldura, chiar merita, e fina, si catifelata, si miroase frumos, si, si, si…de toate!
In general imi plac produsele care contin ulei de cocos dar nu am folosit de la aceasta firma nimic. Multumim pentru prezentare
iti recomand produsele lor cu drag, sunt chiar foarte bune si au o varietate de ingrediente ok!
eu sunt mare consumatoare de uleiuri, cred ca si crema aceasta este interesanta, au produse tare bune!
eu nu eram fan uleiuri acum ceva timp, dar de cand m-am lamurit eu exact cum sta treaba cu ele… nu le mai ratez!