Ziua faină, oameni frumoși! Așa cum vă ziceam acum câteva zile, aveam în plan să vă arăt câteva din produsele descoperite în 2021 și care mi-au rămas la suflet. Nu sunt produse fancy, însă eu m-am înțeles bine cu ele și cred că merită să le amintesc aici. Vorbim strict de parte de beauty, nu mă bag în altceva. Poate o să fac și un top al cărților, că tot veni vorba 😀 La asta nu mă gândisem, dar dacă tot mi-am depășit challenge-ul… Să revenim la oile noastre! Top 10, ca să nu ne întindem prea mult. dar aleatoriu, pentru că nu m-aș putea decide la un singur produs ca fiind cel mai bun.

Produsele pentru corp Cetaphil

Am avut câteva produse travel-size, însă m-am îndrăgostit complet de ele! Se absorb repede, hidratează și nu au miros. Plus că nu irită și nu au reacții adverse. Și eu detest chestiile de corp…

Ulei multifuncțional CHI

Îmi pare rău că nu am o poză doar cu el, însă pot să vă zic că sticluța aia minusculă mi-a ajuns vreo 2 luni și a fost genială! L-am folosit strict pe păr, deși se poate folosi și pe ten, și pe piele. Are infuzie de mătase, dă strălucire și face părul să arate wow. Se descurcă și ușor, nu îl încarcă… e vis, vă spun!

Masca pentru picioare de la 7th Heaven

Super! Ăsta e singurul cuvânt care o poate descrie. Mi-a plăcut la nebunie, lasă picioarele super catifelate. O să fie o achiziție constantă pe lista mea!

Masca pentru mâini de la Starskin

Am folosit-o tot pe la începutul anului și mi-a plăcut foarte mult! E ca un tratament la SPA pentru mâinile tale. Rămân fine, ca și cum te-ai fi îmbăiat în cremă.

Scrub de la Organic Shop

Aici aș pune și Planeta Organica, fac parte din același brand mamă și sunt geniale oricum, plus cruelty free! Scruburile astea sunt delicioase, atenție să nu serviți din ele. În plus, curăță, masează, exfoliază, chiar merită fiecare leuț. Și nici măcar nu-s scumpe deloc!

Apele florale Ina Essentials

Le-am folosit ca tonere, sunt foarte blânde cu pielea și sunt tolerate excelent. Practic sunt ape cu extract de plante. Sunt mai multe variante, fiecare pentru o anume problemă. Pentru mine, cea de melissa a fost genială.

Ser cu acid hialuronic 3HA de la Eladerm

Foarte multe produse românești în topul ăsta, foarte multe afaceri de familie. Ceea ce mă bucură! Produsele Eladerm le-am descoperit acum câțiva ani, însă aduc ceva nou constant. Acum a fost vorba de serul cu acid hialuronic, pe care l-am folosit seara, după curățare și tonifiere. Tenul meu se simte clar mai hidratat și mai ok.

Apa micelară Anian

Una din cele mai bune ape micelare pe care le-am folosit vreodată. Fără să exagerez, probabil cea mai bună. Nu ustură ochii, nu irită, curăță perfect, nici nu am ce să îi reproșez. Mie mi-a plăcut foarte mult și e și super accesibilă la preț!

BB cream Ddell Cosmetics

Și cosmeticele coreene au locul lor aparte! Anul acesta le-am descoperit și eu în toată splendoarea lor. Și pe lângă creme și serumuri, bb creamul acesta mi s-a părut genial! Acoperă ușor, discret, nu are putere mare, însă nici nu am nevoie. Are o textură light și nu încarcă tenul.

Crema de ochi La Reina de la Plush Bio

Ultima, dar nu cea din urmă, ba chiar în top, este crema de ochi La Reina de la Plush Bio. Cu tot scandalul care a fost în jurul lor, anul ăsta am încercat și eu produsele. Și nu am murit, nu mi-a ieșit un corn în frunte. Cred că treaba a fost mediatizată peste măsură și mai ales, și lumea e inconștientă. Părerea mea e că nu mereu lucrurile scumpe au efectul scontat. Sincer, nu aș plăti nici un sfert din valoarea produselor Plush Bio, pentru că nu fac ceva wow, însă crema asta chiar merită. Treaba e că are rolele alea metalice și trebuie ținută la frigider. Și rolele reci în combinație cu pielea ochilor… e exact ce trebuie!

Cam acestea au fost cele 10 produse faine din 2021. Să vedem cu ce vine acest nou an. Poate că în mare parte aș vrea să mă axez mai mult pe partea de relaxare. Acolo duc un pic lipsă. Voi ce produse ați descoperit anul trecut?

13 Replies to “Favoritele anului 2021 – beauty stuff

  1. Foarte interesante sunt toate produsele pe care le a ti avut in anul 2021 .
    Eu cel mai bine ma impact cu crema de fata de la NIVEA .

  2. Mmm, ce produse minunate!
    Crema de ochi și măștile pentru mâini și picioare mă tentează tare.
    Mi-am făcut un fel de top cu cele pe care le vreau dintre cele prezentate.
    Mulțumesc pentru recomandări!

  3. Abia acum m-am apucat sa verific cat de cat ingredientele cremelor de fata și sa incerc sa am o rutina. Am început cu produse Cerave si The ordinary. Acum folosesc pentru spălare o crema hidratanta de la Cerave, apoi aplic acid hialuronic de la The ordinary, apoi aplic o crema cu spf 15 Cerave. Seara ma demachez cu apa micelara, ma spal cu crema hidratanta, uneori aplic Peptide la de Revox, alteori acid hialuronic de la The ordinary si în final aplic o crema hidratanta de la The ordinary. Imi plac produsele acestea. Sunt ieftine și fără parfum sau alcool denaturat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *