E început de an, deci nu am cum să nu mă implic într-un nou proiect ce are ca scop epuizarea produselor de prin diverse sertare. Acum, cât sunt dispusă. Ok, recunosc, la capitolul gel de duș sunt praf, nu mă pot abține să nu cumpăr într-o veselie. Dar la restu…parcă ar merge încercat ceva. Termenul limită este 20 martie, astfel că mai sunt cam două luni până atunci. Recunosc, mi-am ales unele produse ușor de folosit, dar și altele extrem de complicate, care se consumă foarte greu! Să începem, zic!
1. Ruj Perfect Kiss de la Avon, nuanța Kiss Me Pink – nu e un roz, mai degrabă un corai, îmi place nuanța și sper s-o dau gata! Se vede că am mai consumat din el, dar m-am lăsat pe tânjeală și am folosit alte produse!
2. Ruj de la MUA – primit de la Mihaela acum câteva luni, l-am folosit cu drag și spor până când am dat de o sută de balsamuri de buze. Dar nu mai am scuze de data asta! Mai ales că e hidratant, exact ce-mi trebuie pe vremea asta. Și nu colorează buzele prea mult!
3. Demachiantul bifazic de la Farmec – o să-i fac și un review cât de curând, l-am folosit și când aveam laptele Apidermin Lejer, dar acum are exclusivitate. Doar că nu vreau să stea acolo prea mult, pentru că mai am de încercat și soluțiile micelare!
4. Șampon 2în1 de la Enliven – îl ador, dar l-am cam dat deoparte de când cu șamponul Diamond Gloss de la Nivea. Și-mi pare rău că l-am părăsit!
5. Parfum Jeanette Woman de la Kaufland – Mi-a plăcut inițial, ne-am înțeles bine, însă vreau să scap de el și mi-e milă să-l arunc jumate plin. O să-l folosesc din plin!
6. Ulei de masaj cu ambră și mosc de la Marillys – și el cere un review, cât de curând. Vă spun doar că-l ador! Și vreau să-l consum doar pentru a mai comanda!
7. Cremă de mâini de la Balea, cu papaya și lapte – a mai trecut frigul, și mi-e că mă las la ”mâna” mea și nu o să mă mai dau cu cremă cât trebuie. Nu vreau să am pielea uscată, așa că ne propunem să avem grijă!
Cam astea-s cele șapte produse, cred că rujurile vor fi cel mai greu de consumat, ținând cont că mai am și vreo două balsamuri de care nu mă las. Și cu demachiantul va fi mai greu, pentru că nu mă demachiez atât cât ar trebui. Sunt produse așa și așa, să vedem ce rată de succes voi avea! Țineți-mi pumnii!
Cat ma bucur ca incepi si tu project pan-ul asta :D.Ai dreptate,daca nu facem project pan-uri din astea,produsele vor continua sa se adune si e pacat si de ele,dar si de banii dati aiurea.Saptamana asta postez si eu articolul,doar ca am cam multe produse pe care vreau sa le termin si nu stiu daca ma pot opri la 7 😀 .
Spor la consumat girl si sa ne citim in martie cu “empties” 😀 .
Te pup :*
Mi.am propus sa nu mai cumpar nimic pana nu termin…ca mai rau fac.ma uit la farduri,ca am o gramada,si creioane,si.s dr o groaza de timp acolo.doar ca mi.e urat sa m apuc sa ma machiez ca apucata
Eu demachiantul bifazic il consum cel mai repede, eu il folosesc pe cel de la Balea, este mai micut, il dau gata in maxim 2 luni, dar nu cred sa reziste atat, in conditiile in care ma demechiez doar la ochi cu el.
Cred ca o sa reusesti!
Demachiantul e printre alea ‘dificile’. Cu ocazia asta ma mobilizez sa curat tenul in fiecare seara
bafta multa! Neaparat trebuie sa ma mobilizez si eu!
Trebuie,ca de inceput de an 😀
bafta la consumat 😉 si eu mai am un pic si termin postarea iar apoi o postez. :* te pup.
http://iv-dorys.blogspot.ro
abia astept sa vad ce produse ai ales tu! :*
Spor să avem, să ne vedem la primăvară cu toate recipientele goale! :))
Eu zic că ai șanse mari să le dai gata, sunt produse destul de ușor de consumat dacă te pui pe ele. 😀
La mine demachiantele bifazice se duc imediat, parcă le beau. Și le folosesc doar la ochi.
eu ma chinui cu ele, mai ales ca nu ma machiez mereu si sar peste demachiere. rau fac, stiu! mie mi-e groaza de rujuri 🙁
Am si eu vreo 4 rujulete de la Avon din gama pe care o ai si tu. Sunt multumita de ele.
https://intrendbydeea.wordpress.com
Si eu am fost incantata de el, chit ca nuanta cica e Kissing Pink, sau ceva de genul, iar e corai toata ziua… Dar, ma rog, m-am obisnuit sa nu bata nuantele de la ei! Totusi, ca ruj e ok