Dacă vorbim de pasiuni, bloggingul sau scrisul, în general, pot spune că e pe primul loc pentru mine. Urmează cititul, de care mă despart cu greu. Sunt deja aproape 7 ani de când am acest blog și uneori mă mir de unde am plecat și unde am ajuns. Când revăd primele articole, mă cam bufnește râsul și mă minunez și eu de stilul meu haotic, de pozele groaznice pe care le făceam, de subiectele puerile pe care le găseam. Acum, însă, pot spune că am mai evoluat, sau cel puțin așa îmi place să cred. Nu am ajuns la stadiul marilor nume din blogosfera românească, însă nici nu am dedicat 100% timp și resurse pentru blog. Poate dacă făceam asta, era altă poveste. Că tot vorbim de povești, cum ar fi să poți păstra povestea ta pentru totdeauna? Cum ar fi să ai o amintire veșnică, să dăinuiască în timp?

Alege să Gravezi Povestea Ta!

Unul din sponsorii evenimentului Danube Bloggers Meet a fost GraveazăPovesteaTa, care ne-au făcut cadou o brățară superbă, gravată cu numele și anul curent. Coincidența face ca eu să fiu cea mai mare fană a brățărilor tip șnur cu pandantiv din argint, așa că am fost extrem de încântată de acest cadou. Pe mine mă câștigi ușor, dă-mi așa ceva și sunt a ta pe veci!

Iar când brățara vine într-un asemenea ambalaj, e clar că e #celmaidulcecadou! Împachetată superb, într-un plic roșu, cu certificat de calitate și conformitate și o felicitare, m-a cucerit instantaneu! Nu degeaba sa află și în categoria Bestsellers, în varianta de set din aur de 14k. Totuși, indiferent de metalul prețios din care e confecționată, brățara șnur Infinit este o alegere minunată pentru oricine.

Brățara șnur Infinit – cum o vei personaliza?

După cum puteți vedea, chiar sunt fană a acestui tip de brățară! Am un îngeraș, un beagle (Aki), iar acum am adăugat și brățara șnur infinit. Ce îmi place și apreciez foarte mult e că poți personaliza absolut totul, de la culoarea șnurului până la tipul metalului din care să fie confecționat, precum și textul care vrei să fie gravat, fontul acestuia, serviciul de împachetare sau șnurul împletit, care e mult mai lat. Eu sunt absolut mulțumită de ea așa cum e, cu șnur negru, din argint, și gravată față-verso. Să nu mai spun că șnurul e foarte rezistent, nu o dau jos deloc și nu am avut probleme.

Gravura este executată impecabil! Literele se disting perfect, mesajul este vizibil… nici nu am ce să reproșez! Absolut totul, de la ambalare până la calitatea produsului în sine, este de nota 10!

Vă recomand să intrați și pe pagina de Facebook Gravează Povestea Ta, unde sunt postate zilnic noutăți și oferte! Eu m-am îndrăgostit de produsele lor și mi-am făcut deja niște idei pentru zilele de naștere ce vor urma. Bine, că nici pentru mine nu îi voi ocoli! Care e povestea ta pe care o dorești transpusă într-o bijuterie? Vă plac brățările șnur cu pandantiv de argint?

 

2 Replies to “Infinitul e prea mic pentru povestea noastră!

  1. Imi plac la nebunie bratarile gravate. Chiar am si eu una cu snur cu piesa de puzzle cu numele meu pe ea. SI nepoata are alta piesa de puzzle cu numele ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *