Ziua bună, oameni frumoși! Azi vorbim despre produsele de make-up Gerovital Beauty, care au făcut furori în ultima perioadă pe rețelele sociale. Și asta datorită campaniei desfășurate de BuzzStore și Farmec, care s-a soldat cu multe înscrieri. Am avut ocazia să testez câteva din produsele lor și recunosc, toate îmi erau necunoscute. Nu pot spune că aveam așteptări prea mari, dar mă bucur să vă spun că am descoperit un produs care mi se potrivește mânușă și la care nu mă așteptam. Dar să o luăm cu începutul, nu-i așa?
În cadrul acestei campanii am primit un anticearcăn, un rimel, un ruj cremos și câteva mostre de fond de ten. Știu că în unele orașe s-a înlocuit rimelul cu pudra iluminatoare, dar pe mine mă atrăgea oricum acesta. Am întâmpinat câteva peripeții la ridicarea kit-ului de buzzer, mai precis, nu mai erau kitu-uri, fapt care mi s-a părut cel puțin ciudat. Adică o dată ce știi numărul de participanți… e clar că trebuie să ai același număr de pachete. Greșesc? O bilă neagră la organizare, mai ales că am fost sunată abia pe 14 să merg să ridic pachetul, iar eu am ajuns în ultima zi, pe 15, pe o ploaie infernală, fără niciun chef. Dar totul e bine când se termină cu bine!
Fond de ten Gerovital Beauty
O să încep cu produsul care pentru mine a reprezentat o surpriză minunată. Nu folosesc fond de ten de fel, în general consider că am nevoie de ceva ușor, mai mult pentru uniformitate. Nu am mari probleme, așa că nu îmi trebuie acoperire mare. Totuși, cu acest fond de ten a fost dragoste la prima vedere! Pur și simplu m-am îndrăgostit de textura light și de acoperirea minunată, fără a lăsa în urmă acel aspect de mască și un ten încărcat. Pur și simplu uniformizează, acoperă, și conferă un aspect natural. Unde mai pui că are în compoziție acid hialuronic, vitamina E și să nu uităm de SPF 10! Nu mă decid încă între nuanțele Ivory și Nude, dar dacă prind puțin bronz, sigur o să am nevoie de Natural Beige.
Anticearcăn Soft Focus
Acest anticearcăn vine la fix pentru mine, deoarece în majoritatea timpului am niște cearcăne imense. Nu știu de ce, nu e problema de somn, am treaba asta de ani buni. Chiar dacă mă odihnesc, sunt la fel. Tind să cred că e ceva de natură medicală. Dar ca să le acopăr, acest produs mă ajută într-o mare măsură. Le estompează și nu se strânge în pliuri, nu face cute, se păstrează pe tot parcursul zilei și are o putere medie de acoperire. Pentru mine e destul de ok, un minus ar fi ambalajul, preferam ceva poate cu burețel, e un pic mai greoaie dozarea.

Mascara Devilash
Dintre toate produsele Gerovital Beauty, cred că mascara a fost cea mai dorită. Am o pasiune pentru acest gen de produse, așa că nu puteam rata această gamă. Pe site promite densitate, volum și curbare. Din ce am sesizat eu, zic că e o mascara care se pretează mai mult pe alungire, mai puțin pe volum. Ce îmi place foarte mult la ea e negrul intens, dar și periuța. Se aplică ușor și rezistă foarte bine pe gene, întreaga zi. Nu curge, nu se fărâmițează.
Mai jos aveți exemplificarea privind așezarea rimelului pe gene. Diferența dintre 1 strat și 2 nu e foarte mare, dar dacă trece prea mult timp între aplicarea lor, există tendința de lipire a genelor între ele.
Ruj cremos Criminal Lipstick
Eu am primit nuanța 06, Roz Trandafiriu, și sunt extrem de încântată de ea. Nu știu dacă aș fi ales-o de bunăvoie, dar mie îmi place cum îmi stă. Vorbim de un ruj cremos, nu mat, deci rezistența e destul de mică. Nu am încercat să îl aplic cu contur, dar fără, are tendința să migreze în afara conturului natural al buzelor. Este un ruj hidratant, îmi place senzația pe care o oferă. În plus, culoarea e vibrantă, puternică, ușor lucioasă, fără a fi deranjantă.
Vă arăt și 2 poze cu machiajul pe care l-am realizat strict cu produsele de make-up Gerovital Beauty – fond de ten, anticearcăn, ruj și mascara. Completăm cu o pudră și ceva fard de ochi sau un tuș, și suntem gata de plecare! Produsele sunt calitative, au rezistență bună, iar mie îmi plac foarte mult ambalajele lor. Negru cu scris auriu, conferă un anume rafinament!
Eu am pudra iluminatoare de la ei. Foarte bune produsele lor de beauty. Preturi accesibile si produsele sunt chiar interesante
cred ca si pudra e wow! as vrea-o si pe ea, ca e un element indispensabil :d
Îmi plac foarte mult rujul și rimelul.
si mie imi place rujul maxim, contrar asteptarilor!
Par foarte bune produsele lor. Le voi încerca.
eu zic ca iti vor placea!
Am incercat si eu cateva produse de la ei si sunt foarte incantata de ele, iar ambalajele mi se par foarte luxoase.
clar, ambalajele imi plac si mie tare mult, chiar se vede ca au vrut sa para ceva elegant
Cate frumuseti! Rujul te prinde perfect
multumesc!!
Culoarea rujului, este absolut geniala, si te prinde foarte bine ❤️
multumesc tare mult!
Ce bine te prinde rujul! Eu sunt megaincantata de anticearcan. E cel mai cel dintre toate produsele de acest gen pe care l-am avut!
multumesc! da, si mie imi place. nu acopera complet, dar oricum, face treaba tare buna!
rimelul chiar mi se pare ca face treaba buna. Este produsul care mi-a atras cel mai tare atentia pana acum. Rujul este prea rosu si prea lucios pentru gusturile mele si prefer ceva care sa si reziste mai mult timp, sa nu se ia pe orice.
si eu prefer rujurile mate, dar culoarea astuia chiar imi place!
Arata foarte misto produsele, as incerca in mod special fdt si rimelul.
astea 2 sunt si preferatele mele!
Sunt mare fan al produselor Gerovital și mi-ar plăcea să-mi iau gama de produse beauty.
Rujul arată foarte bine, chiar dacă nu rezistă o zi, îmi place că este cremos.
Mulțumesc pentru recomandare!
eu cu rezistenta lui ma impac mai putin bine, dar totusi are cateva atuuri care ma atrag
Dintre produsele prezentate de tine, rujul îmi doresc să-l testez și eu. Nuanța este foarte frumoasă, ideală pentru vară.
si mie imi place mult, mi-am propus sa il incerc si cu creion contur, poate nu mai migreaza
Ador produsele lor! M-au suprins foarte plăcut. Mascara DeviLash e genială! Seamănă mult cu cea de la Too Faced și este super acesibilă
too faced nu am incercat, da stiu sigur ca la pret nu se compara 😀
Ce frumos arata si cu un strat si doua de mascara! Il port si eu chiar acum si imi place tare 🙂
chiar e un produs tare reusit!
Sunt tare faine produsele de la Gerovital Beauty! Imi place mult culoarea rujului iar mascara acesta e printre preferatele mele!! 😍😍
si mie imi place mult mascara lor!
Imi place mult rezultatul final, ar trebui sa incerc si eu produsele lor!
sa stii, sunt exrem de reusite!
Cunosc produsele gerovital de ani de zile, insa aceasta gama si pe mine m-a uimit atat prin eleganta produselor cat si prin calitate si durata acestora la purtare! Sa le folosesti cu placere!
multumesc tare mult! adevarul e ca se vede ca aceasta gama a fost conceputa cu mare grija!
Iti vine tare bine culoarea rujului. Eu nu stiu daca imi place mai mult rujul sau mascara. 😀
eu fondul de ten il pun pe piedestal. la mascara as fi vrut mai mult volum, la ruj mai multa rezistenta
Iti sta bine cu nuanta acestui ruj, Eu nu am incercat nimic ce tine de makeup, dar poate pe viitor.
multumesc tare mult! nu se stie niciodata!
Cred ca toate sunt de buna calitate!Eu as alege mult un rimel ca acesta!Fond de ten folosesc mai rar!Sa le folosesti cu drag!😘
multumesc tare mult! rimelul chiar e reusit, chit ca e doar de alungire
Am incercat si eu produsele lor si am fost incantata, in special de anticearcan. Raportul calitate – pret este unul foarte bun si cred ca se merita achizitionarea lor.
si eu zic la fel, pretul chiar e corect pentru ce ofera!
Sunt produse care, cu siguranta, vor fi pe lista mea de cumparaturi cat de curand. in special rujul si fondul de ten. Sunt curioasa sa le testez deoarece cunosc bine cremele lor si produsele pentru par.
si mie mi s-au parut foarte ok produsele de par si pentru ten, de-asta am si avut asteptari imense de la produsele de make-up 😀
Waw ce frumoase sunt toate . Rujul este preferatul meu ,dar si rimelul face treaba bună….prețul este foarte accesibil….
si mie mi se par preturile destul de ok pentru ce ofera! adevarul e ca nu se poate calitate pe bani putini!
Rujul e demential. Acum, nu stiu cum mi s-ar potrivi nuanta, dar tie iti sta minunat! Imi place gama asta noua de cosmetice.
iti multumesc mult! si mie mi se pare foarte reusita gama asta!
Îmi place foarte mult rezultatul final,ar trebui sa incerc și eu produsele lor.
eu zic ca vei fi multumita!
Am incercat si eu produsele de makeup de la Gerovital si mi-a palcut foarte mult rujul si rimelul.
rujul e chiar frumos, ma enerveaza doar ca se ia foarte repede…
Îmi plac aceste produse și le folosesc de mult timp cu drag sunt de calitate și au preturi accesibile
si mie mi-au placut la nebunie si acum stiu clar ca ma voi indrepta mai des spre fondul lor de ten, cel putin
Am folosit produse de la ei am fost incantata de ele si le recomand .multumim de articol
cu mare drag!
Cele mai bune produse romanesti!
Imi plac tare mult produsele,de la Gerovital iar rujul este superb !
si mie imi place foarte mult!