Untitled
Interes general

Pe vremea mea… viața era altfel!

Când îi auzeam acum ceva timp pe oamenii în toată firea spunând ”pe vremea mea…” stăteam și mă gândeam la vremuri îndepărtate, cu ani și ani în urmă, timpuri străvechi, cu totul diferite de ale mele. Acum, când am început și eu să folosesc aceeași expresie, lucrurile încep să mă pună pe gânduri. Pentru că realizez că această expresie nu se folosește prin prisma anilor care trec, ci prin prisma generațiilor care se tot schimbă și a lucrurilor care evoluează (oare?) din ce în ce mai repede. Mă uit la adolescenții sau la copiii din ziua de azi și mă minunez instantaneu.

Pe vremea mea, copiii nu aveau tablete, calculatoare, nici măcar telefoane mobile. Aveam în schimb Tetris, coarda, ascunsa, Rațele și vânătorii, Țară, țară, vrem ostași, aveam jocuri pe televizor gen Terminator (cu casete) sau table și rummy. Aveam multe mingi, jucării, inventam jocuri la fiecare 5 minute și apreciam atât de mult compania celorlați copii, încât parcă am fi vrut să-i ținem doar pentru noi (vezi când te certai cu X și-i spuneai lui Y că ori vorbește cu tine, ori cu X, cu amândoi nu se poate, pentru că voi sunteți dușmani).

Pe vremea mea apreciam cărțile. Și școala era diferită, fie că-ți plăcea sau nu. Măcar îți dădeai interesul, pentru că știai că altfel nu mai ai voie afară sau orice notă de 4 îți aduce o pedeapsă de nu poți s-o duci, gen nu mai primești cutare lucru sau nu mai ieși afară o săptămână. Lectura obligatorie din vacanță era parcursă cam de 80-90% dintre noi, nu făceam ifose și nu ne complicam cu comentariile de prin cărți (că net am avut prima oară prin clasa a 7-a – a 8a, când deja mă deprinsesem cu cititul). Când a venit Bac-ul, nu știam care ce să mai învățăm și cum să ne punem la punct. Eu am dat Bacul acum 6 ani, deci a trecut ceva timp de atunci.

Școala era un loc respectat. Nu toți învățam, recunosc, sau nu întotdeauna. Dar măcar ne dădeam silința și încercam să părem interesați. Ne respectam profesorii și nu ne purtam cu ei ca și cu ultimii oameni, cum văd că se practică acum. Pregătirea pentru examene era luată în serios, și în clasa a XI-a deja ne puneam pe treabă pentru examenul maturității.

Dar anii au trecut, lucrurile s-au schimbat, iar generațiile de după anii 90 au cam involuat, după cum observ. Copiii nu mai socializează, nu se mai joacă între ei, iar telefoanele, tabletele și calculatoarele sunt la putere. Am văzut de foarte multe ori adolescenți în parc, toți cu telefoanele în mână, fără se se bage-n seamă. Cum o fi asta? De cărți…nici nu mai zic. Dacă cineva te vede că citești, ești etichetat în fel și chip.

Eu, personal, atât pe vremea mea, cât și acum, citesc. Cărțile sunt pentru mine cel mai prețios bun. Și sper ca în viitor să ne trezim și să ne gândim la viitor mai mult decât la prezent, fiind capabili să facem ceva pentru a ne schimba viața în bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *