Neața bună! Cu produsele Farmasi m-am mai întâlnit o singură dată, atunci când am folosit o mască de păr, dar nu am fost prea convinsă. Totuși, nu m-am descurajat, ci am decis să mai încerc câte ceva, să văd dacă găsesc produse pe placul meu. Așa că atunci când cei de la Pentru Corpul Tău au venit cu o nouă propunere de colaborare, n-am stat prea mult pe gânduri și am ales un parfum de la acest brand. Erau mai multe variante, sincer să vă spun, nu știu după ce m-am ghidat, dar am ales Whispering Angel (deși nu îmi place rozul :p).
Primul lucru care m-a făcut să iau decizia asta este faptul că este o apă de parfum, nu de toaletă. Deci are în compoziție mai multă esență, ceea ce înseamnă o persistență mai îndelungată. Note de vârf: lămâi, portocal, capșună; Note de mijloc: Muguet, trandafir, lemn de cedru; Note de bază: mosc, vanilie. Moscul a fost ingredientul care m-a convins. Vanilia mai puțin. Deși când vine anotimpul rece, prefer aromele dulci și puternice. Și acest parfum exact așa e! Inițial, când dai primul puf, te pocnește efectiv. E o aromă extrem de puternică și de dulce, parcă te îneacă. Dar pe parcurs, se așează și devine exact așa cum trebuie să fie: cald, ușor dulceag, numai bun pentru vremea rece. Vara cred că m-ar înnebuni de cap, mi-ar da dureri și amețeli. Dar toamna și iarna… e o minune!
Ce m-a impresionat în mod plăcut la Whispering Angel a fost că deși nu e un parfum scump, a venit sigilat! Și în țiplă, și pe cutie. Mi s-a părut o treabă deosebită! Asta dovedește că produsele Farmasi sunt ambalate cu respect pentru client, ca eu să văd că-s prima persoană care le folosește. Bravo! Prețu e și el unul mic, mic, doar 24 lei pentru 40 ml. Și persistența nu e extraordinară, de 12 ore, dar 8 ore tot rezistă la mine. Când ajung acasă de la muncă încă îl mai simt când și când, mai ales dacă îmi trec mâna prin păr. Parfumul îl găsiți aici.
Alt plus al acestui parfum este și ambalajul, despre care am uitat să vă zic. Recipientul este din sticlă foarte groasă, destul de rezistentă (sper să n-am ocazia să testez impactul cu solul :D), de culoare roz transparent, astfel încât vedeți cu ușurință cât produs mai e.
Vă spun sincer, aș mai lua și alte parfumuri de la Farmasi. Cu acesta m-a convins. Mi-am schimbat părerea despre produsele lor! Mai ales că mai am unul despre care să vă povestesc, din altă categorie. Dar asta rămâne pe altă dată. Pentru moment, vă invit pe site-ul celor de la Pentru Corpul Tău, ca să vedeți prețurile mici și gama mare de produse!
Arata promitator. De vazut si cum miroase pe pielea mea.
daca-ti plac parfumurile dulci, ar trebui sa te incante :p
Un pret incredibil pentru un parfum bunicel dupa cum spui tu.Le-am vazut acum pe site si par foarte tentante. Cred ca ar fi cazul sa ne mai indreptam atentia si asupra acestora nu tot la cele originale ale unor diverse branduri. Pe mine unele m-au dezamagit.( Ex. Shalimar , trebuie sa ma dau azi cu el ca sa imi placa deseara cum miroase 😀 )
:)) am si parfumuri mai scumpicele, dar nu se ridica mereu la inaltimea asteptarilor… pretul e cel care te da pe spate din prima. adevarul e ca iau in calcul serios sa achizitionez si alte parfumuri farmasi!
Eu am avut body mist-ul Angel of Innocence. Vreau sa iau parfumul acela, e demential!
m-ai facut curioasa!
Îmi place foarte mult cromatica folosită pentru ambalaj, iar prețul e destul de atractiv pentru 40 ml.
mie nu-mi place rozul deloc :p dar in cazul asta m-au atras notele, am zis sa fac abstractie de culori
Nu ma omor dupa parfumurile dulcege, dar in acest caz as face o exceptie ca poate sare peste regula.
depinde de gusturile fiecaruia. mie-mi plac doar cand e rece afara, altfel nici eu nu le agreez
Ce bine arata, m-ai facut curioasa asupra parfumului
da, are un ambalaj tare interesant
Pana acum nu am avut ocazia sa incerc parfumuri de la Farmasi. Poate ca de vina este si faptul ca nu am nici un stand in drumul meu si pe site-urile online aceste parfumuri nu mi-au sarit in ochi. As fi tentata sa il incerc si eu
nici noi n-avem stand in mall. noroc cu magazinele online…
Nu folosesc produse farmasi pentru ca nu am de unde sa le procur. Am fost la magazinul din colț si mi-am luat 2 rujuri farmasi care erau cam pe ducă!
Aaaaa parfumul este de la pentru corpul tau …. o idee geniala! Varianta asta suna bine
da, e mult mai ok! nici noi n-avem stand farmasi… braila si galatiul au lipsuri mari la capitolul magazine de beauty 🙁
Îmi place ca își pastreaza parfumul pana seara. Trebuie sa il iau si eu!
si eu am fost impresionata. pentru pretul sau… e foarte avantajos!