Ziua bună tuturor! Azi vorbim despre ultima lună de primăvară, despre căldurile ce se anunță și despre vacanțele ce urmează. Dar și despre produsele consumate în luna mai. Pentru că am încercat să îmi mențin rutina de îngrijire chiar și când am fost plecată, produsele încep să se termine ușor-ușor. Poate nu toate o dată, însă cu siguranță o să consum cam tot ce am prin stoc. Cam ăsta e planul, fără cumpărături impulsive sau inutile pe termen lung. Încă mă uit și la cutiile alea gen BuzzBox, însă mă liniștesc repede. Simplu, constat că mai am creme ce urmează a fi consumate. Gelurile de duș, hai să zicem, alea oricum le consumi una-două. Însă restul… mai luăm o pauză serioasă.
Produse pentru păr
După o lună-două de brunet, am revenit la blond. Nu știu, parcă asta e culoarea care mă reprezintă, parcă brunetul nu mă mai coafează așa tare ca acum ceva ani. Pentru a scoate negrul din păr nu m-am chinuit prea mult, cred că mergea și o singură decolorare, dar cu două vopsiri. Însă eu am dat în extremă, am făcut două decolorări și două vopsiri. Cred că și nuanța vopselei contează foarte mult, inițial am folosit 12_59, apoi 10_55. Mi se pare că a doua dă o tentă mai gri. Deși până la urmă au aceeași putere. În ultima perioadă am folosit șamponul Syoss Salonplex și chiar m-am înțeles bine cu el .
Produse pentru corp
La capitolul produse pentru corp, chestii uzuale. Deodorant stick Borotalco pe care m-am jurat că nu îl mai iau. Nu știu de ce, dar se rupe. Textura e super ciudată, am trecut la el pentru că nu mai suportam spray-ul, însă acum văd că nu mai am probleme, așa că renunț la artificiile de genul. Șervețelele intime Medica, utile în orice perioadă. Uleiul de duș de la Lotus Cosmetics mi s-a părut că s-a terminat un pic cam repede, dar a fost ok. Uleiul de cocos l-am folosit pentru Aki, da, trebuie și el răsfățat. Ba pe blană, ba pe lăbuțe, ba ca și gustare. Spuma de ras, apa de gură, acestea două sunt folosite de Mr.
Produse random
Am consumat niște suplimente tip jeleuri pe care le-am comandat pe WeightWorld, nelipsitele șervețele, dar am aruncat și un burețel de make-up pentru că, surpriză, am început iar să mă machiez. Am iarăși timp, așa că profit de ocazie.
Am folosit și eu unele din ele, sunt produse faine.
Foarte bune sunt toate produsele !
Mulțumesc frumos pentru informații !
O vara frumoasa va doresc !
Eh, eu deja am cam terminat aproape tot ce aveam prin casa la capitolul cosmetice, deja am altele pe drum. De machiat si vopsit nu prea o mai fac, deci acolo stau mai potol, dar la capitolul geluri de dus si parfumuri colectionez deja.