Ziua bună tuturor! Au trecut deja câteva zile din noiembrie, iar eu nu am apucat să postez articolul despre produsele consumate luna trecută. V-am zis că mă urnesc mai greu în ultima perioadă. Însă încet, dar sigur, revin pe un anume făgaș. Produsele de luna trecută nu au fost numeroase, parcă am început să mă las pe tânjală și la capitolul skincare, sper să îmi revin luna asta. Nu sunt multe produse, dar suficiente pentru o rutină corectă și bine pusă la punct.

Produse pentru păr și corp

Am reușit în sfârșit să mă vopsesc și am folosit o vopsea de la Igora Royal. Iese frumos, mă bucur că am ales-o pe aceasta. Am consumat cu ocazia asta și oxidantul de la L Oreal, ok, nu am avut probleme cu el, acum am revenit la Igora. Spumantul de baie de la Avon e folosit pe post de gel de duș. Gelul intim al lor e ok. Deodorantul Rexona Men a fost tare ciudat, nu știu de ce parcă simțeam că mai rău miros de la el. Mr a consumat un after shave de la Nivea.

Produse pentru ten și make-up

Gelul de curățare de la Cetaphil a fost tare fain, unul din produsele mele favorite ever. Masca de la Missha e tare faină, păcat că nu mai am dispoziție să le folosesc mai des. La capitolul make-up am consumat mascara Lash Genius de la Avon. Nu mi s-a părut rea deloc, însă am avut și produse mai bune din această categorie.

Produse random

Am început iar să consum suplimente pentru imunitate, mi-au plăcut tare mult jeleurile ursuleți cu multivitamine de la WeightWorld. Presimt că dau o comandă mai amplă cât de curând. Nici peștișorii de la Moller nu sunt răi, sigur pot fi administrați tare ușor celor mici. Servețelele de la Cien sunt nelipsite, iar odorizantul de cameră Angel de la Infinite Love mi-a plăcut maxim. Chiar e un odorizant care merită din plin!

Cam acestea au fost produsele consumate în luna octombrie. Nu sunt multe, după cum am zis, produsele de skincare chiar rezistă cu brio, deși le folosesc de două ori pe zi. Tonerul din acest moment merge pe a 2a sau a 3a lună și mai am jumătate de el. Curios, nu? Voi ce produse ați mai descoperit?

2 Replies to “Produse consumate în luna octombrie

  1. Am terminat și eu câteva nu multe doar șamponul și balsamul , mulțumim pentru informații 🥰 super produse cele de la Mollers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *