Ziua bună tuturor! Știați că la Notino, pe lângă obișnuitele cosmetice și parfumuri, găsiți și produse pentru mama și copilul? Vorbim nu doar de creme sau geluri de duș, ci și de suzete, produse pentru monitorizarea bebelușului, cupe menstruale sau absorbante postnatale. Mi se pare genial faptul că Notino pune accent și pe mamă, și pe cel mic. Pentru că uneori poate fi extrem de obositor să stai să cauți tot ce ai nevoie, de aici și necesitatea de a strânge totul în-trun loc. Și menționez aici și gama de prețuri, care este foarte variată și accesibilă. Încă nu avem un al treilea membru al familiei, dar pentru viitor, e bine de știut ce poți găsi și cât de repede ajunge.

De data asta vă arăt câteva geluri de duș, pe care indiferent de situație și de vârstă, e bine să le aveți aproape. Curățenia înseamnă sănătate și trebuie să fim atenți la eventualele condiții speciale ale pielii celui mic. Adică dacă este dermatită atopică, dacă apar ceva iritații. Trebuie verificat tot și ținut sub control. Niciodată nu subestimați condiția pielii, mai ales că reacționează la tot ce nu îi convine.

Cu ce sunt gelurile de duș pentru cei mici diferite?

Ce îmi place la aceste geluri de duș este că sunt concepute special pentru copii. De la compoziție până la ambalaj și arome. Niciodată nu vei găsi un gel de duș pentru cei mari să miroasă la fel de delicios sau să facă atât de multă spumă. Toate sunt gândite pentru ca cel mic să fie relaxat la baie, să accepte acest moment și să îi placă. Cine ar rezista unui gel de duș cu căpșuni sau cu mere? Mai sunt acele produse pentru pictat, pentru colorat apa, e o nebunie.

Bineînțeles, nu trebuie neglijate nici mămicile, mai ales că și ele au nevoie foarte mari. La notino găsești atât cremă de față pentru gravide, cât și produse pentru vergeturi sau pentru mameloane.

Voi găsiți tot ce aveți nevoie la Notino? Eu recunosc, nu prea mai am de ce să dau alte comenzi, am tot ce am nevoie aici. Știați că puteți găsi și produse pentru gravide, și pentru cei mici? Cum vi se pare oferta?

6 Replies to “Produse pentru mama și cel mic la Notino

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *