Ziua bună, oameni dragi! Am lipsit câteva zile de pe blog, dar acest lucru a fost din cauză că am avut soțul acasă, a avut weekendul liber și am profitat să petrecem ceva timp de ziua lui împreună și-n diverse activități. Vineri am fost plini de musafiri, sâmbătă am mers la handbal și am primit iar lume, iar duminică am fost la vară-mea și apoi la tenis. Ieri am spălat și mașina, pe la 10 dormeam dusă. Dar azi am revenit cu forțe noi! La muncă avem ce face, acasă trebuie să fac mâncare și vreau să și dorm vreo oră când ajung. Deci, sunt plină de activitate. De aceea am omis ieri să fac articolul cu produsele terminate în luna august, deși aveam pozele din weekend.

IMG_20150830_120250Iată cum arată cutiuța cu surprize. Destul de plină, zic! Produse din toate categoriile, care se cer înlocuite, dar să vedem ce și cum.

IMG_20150830_120333Mai aveam câte jumătate de tub de vopsea Palette Perfect Care Color, atât în nuanța negru-albăstrui, cât și o nuanță de roșu (habar n-am cum se numește), pe care le-am amestecat și le-am folosit înainte de nuntă, ca să arăt cât de cât acceptabil. S-a terminat și o cutie de șervețele cosmetice Frotto, din care am recumpărat chiar două bucăți, una pentru acasă și una pentru mașină. Dischetele demachiante Iseree sunt singurele pe care le cumpăr, m-am înțeles bine cu ele, dar nu le mai găsesc sub această denumire.

IMG_20150830_120408Gata și plasturii pentru puncte negre, trebuie să mă duc urgent să mai cumpăr, am rămas fără o singură bucată în toată casa și nu prea-mi convine! Gelul de ochi de la Alverde nu pot spune că m-a dat pe spate, dar a fost bun atât cât a fost.

IMG_20150830_120458Am terminat în sfârșit șamponul Enliven cu măr și zmeură, bine că s-a dus, mi-a scos peri albi! Nu mi-a plăcut deloc, aveți explicația aici. Gelul de duș Orea a fost așa și așa, nu m-a dat pe spate. Am mai terminat un săpun lichid de la Balea, cel cu zmeură și lemongrass a fost preferatul meu all time, păcat că nu l-am mai găsit la Dm. Am schimbat deodorantul Rexona men tot cu un Rexona men, de data asta varianta invisible, dar s-a dus și șamponul uscat de la Swiss-O-Par. A ținut cam puțin. Sau am folosit eu cam mult? 😀

IMG_20150830_120529Am terminat și câteva din mostrele primite de la Taitzel o dată cu premiul câștigat pe blogul ei. Cel mai mult mi-au plăcut scrubul și masca Pure Skin de la Oriflame, iau serios în considerare să le cumpăr în varianta full-size! Au fost atât de răcoritoare și mi-au lăsat pielea foarte curată. Serumul de la Vichy, crema de noapte de la Flormar și Ecollagen de la Oriflame au trecut prin mâna mea (sau mai bine zis, pe fața mea) și cam atât. N-am fost impresionată. Am aruncat și un bețișor de cuticule de la KillyS, că prea am abuzat de el.

Cam astea au fost produsele pe care le-am consumat luna trecută. Multe, puține, voi ce ziceți? Să aveți o săptămână faină!

6 Replies to “Produse terminate în luna august

  1. Ai terminat câteva produse. 🙂
    Marele dezavantaj al șampoanele uscate e ca se termina foarte repede. Am observat și eu. 🙂
    Au început sa se strângă și la mine câteva, dar eu o mai las un timp pana postez.
    Te pup!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *