Ziua bună tuturor! Acum vreo lună, poate și mai bine, am văzut în Lidl că apăruse sauna facială de la Silvercrest. Tot i-am dat târcoale pentru o perioadă îndelungată, însă de data asta chiar am luat-o. Am fost ”împinsă” de la spate și de altă achiziție pe care am făcut-o și care îmi necesita oarecum și acest dispozitiv. Însă despre acela, altă dată. O saună facială este oricum de mare folos, fie că o folosești pentru deschiderea porilor, pentru aromaterapie sau curățarea feței. Produsul pe care l-am luat eu a fost 100 lei, e de 100 w, cu dublă funcție, simplu de folosit și depozitat. Garanție 3 ani, iar cei de la Lidl știu că dau banii înapoi de obicei. Dar să vă povestesc mai în detaliu.
Mai am produse Silvercrest și mi se par de o calitate foarte bună, chiar dacă sunt cu prețuri mai joase. Sincer, am fost mai mulțumită de electronicele/ electrocasnicele din Lidl decât multe altele de la branduri consacrate. Nu e primul gadget pentru beauty pe care îl iau de la ei. Am și acum un set foarte fain de manichiură-pedichiură, cu care mi-am dat jos chiar gelul de pe unghii în timp de pandemie.
Cum funcționează această saună facială?
Are o bază electrică, unde este și rezervorul de apă, o saună pentru față și un adaptor pentru nas. Adică poți folosi sauna și pentru a curăța fața și a deschide porii, dar și pentru a face aromaterapie. Cei cu probleme de respirație o pot lua în calcul fără probleme, adăugând în apă un ulei specific – brad, pin, eucalipt, etc. Eu am luat-o pentru partea de beauty, însă o să o folosesc și pentru sănătate, ca să scap de dependența mea de Bixtonim.
Am aădugat apă în rezervor și am dat pe treapta 2, ca să facă mai mult abur. Am poziționat fața în saună și am stat acolo vreo 10 minute. Baza saunei are și un regulator de abur, în caz că ți se pare prea puternic. E fix ca pe vremuri, când aveai oala cu apă fiartă (eventual mușețel în ea) și te puneai deasupra ei, cu prosopul în cap. Doar că acum e totul mai simplu, plus că nu ai cum să te frigi cu marginile oalei. De asta îmi era cel mai teamă.
În 10 minute mi s-au deschis porii și am reușit să curăț fața destul de bine. Data viitoare o să încerc să stau și mai mult, poate se deschid mai bine. Oricum, nu se compară nici cu oala cu apă, nici cu dușul fierbinte. Este eficient, rapid și mai simplu, cu mai puține riscuri de accidentare.
Eu prefer tot oala cu apa si prosopul in cap, dar e drept ca in ultima vreme nu am mai folosit deloc aceasta procedura. Imi scot punctele negre cu plasturi sau merg la salon.
Da , ar fi foarte util !
Multumesc frumos pentru informatii si pentru recomandare !
Foarte interesant aparatul.
Pare interesanta aceasta sauna, eu am probleme si nu pot sta nici macar cu capul in oala nu stiu daca as rezista la asta insa e faina.
Nu știu ce să zic… Nu m- gândit până acum la un astfel de dispozitiv.
Stiu ca se folosea in saloane de infrumusetare pentru tratamente faciale, iar acasa era de real folos chiar si la raceli.
Chiar nu știam de existența acestui aparat. Neaparat o să-l cumpar și eu!
Mi se pare o investitie foarte buna! Chiar n-am vazut-o la noi in Lidl.
M-am tot gândit la o saună din aceasta pentru acasă în ultima vreme. Mi se pare extrem de utilă, exact cum ai reliefat și tu în articol. Mulțumesc pentru informații și recomandare! Am adăugat-o pe lista de urgențe.
Ooo, daa! Și eu îmi doresc una, am tot văzut astfel de saune faciale la tipele din State și mi-am spus că ar trebui să îmi cumpăr și eu una. Sper să mai găsesc, i-aș da o șansă.
Iti zic sincer ca mi-am luat-o si eu si nu prea o foloseam asa ca am dat-o. Stiam utilitatea acesteia, dar avand-o acasa nu o foloseam
Foarte interesant, nu am mai auzit de asa ceva!