Vremea a început să îmi pună mari probleme încă de când temperaturile au scăzut de la 30 de grade și au variat după bunul lor plac, fără o lege anume. În acel moment au început belelele, iar starea de sănătate a mea și a tuturor celor din jur a început să se deterioreze treptat. Dacă pe timpul verii răceala nu a fost o problemă, toamna este doar începutul. De aceea consider că e bine să facem o cură de imunitate, cât mai eficientă, pentru a fi feriți de eventualele pericole.
Când cei de la Brander și de la Apiland mi-au oferit ocazia să încerc Tonicul Apicultorului, nu am stat prea mult pe gânduri. Știam că trebuie să fie ceva bun, la fel ca polenul și păstura, pe care deja le-am consumat cu plăcere. Până anul ăsta habar nu aveam cât de bune pot fi produsele provenite de la albine. Îmi plăcea mierea, dar n-o consumam suficient, iar de polen și lăptișor de matcă doar auzisem.
Tonicul Apicultorului este un mix de miere, lăptișor de matcă pur, propolis și polen. Mierea are rolul de a conserva și dizolva polenul, propolisul și lăptișorul, rezultând un amestec sănătos, plin de vitamine. Adunați beneficiile fiecărui element și vedeți ce cocktail pentru întărirea imunității obțineți.
Tonicul apicultorului vine sub forma unor fiole de 10 ml, în care găsim combinate toate vitaminele și antioxidanții produselor apicole. Inițial am fost un pic sceptică atunci când le-am văzut, semănau cu fiolele injecțiilor, dar în prima dimineață când le-am folosit am fost plăcut surprinsă: capetele fiolei se rup foarte ușor, iar conținutul trebuie supt. Atenție la marginile fiolei, pentru a evita rănirea! Gustul este foarte plăcut, diferit de al produselor încercate de mine până acum. Foarte dulce și aromat, îți dă o stare de bine din prima!
Tonicul apicultorului are rol în creșterea imunității, în combaterea oboselii și a insomniei și în stimularea activității cerebrale. Adică exact ce avem nevoie în perioada în care astenia de toamnă e în floare. Eu nu am răcit momentan, sper să nici nu se întâmple prea curând, dar nici nu am mai fost atât de obosită ca de obicei. Dimineața mă trezesc o idee mai ușor, iar după-amiaza rar mai simt nevoia de a trage un pui de somn. Am mai multă energie și am timp și chef să realizez tot ce-mi propun.
Tonicul apicultorului îl găsiți la Apiland la un preț mai mic decât în mod normal, și poate nu strică să investim în imunizarea noastră cu produse naturale decât cu substanțe chimice ale căror efect nu-l cunoaștem în totalitate. Voi ce secrete aveți pentru o trecere mai ușoară în anotimpul rece? Cum vă ajutați organsimul să fie mai puternic?