Ziua bună, oameni faini! M-am întors din concediu, am fost un pic plecată săptămâna trecută, dar mai am câteva zile libere, așa că am timp să vă povestesc mai multe. Sâmbătă seara am ajuns înapoi acasă, dar cu o scurtă oprire la Galați. În weekend a fost Street Food Festival 2021, ediția de toamnă, și am zis să vedem și noi ce e acolo, eventual să și mâncăm ceva bun. Dar bineînțeles că lucrurile nu se așează după cum vrem noi, ci după cum trebuie. Așa că sâmbătă am sărit peste masă, pentru că luasem ceva de la Focșani și nu ne mai era foame. Drept urmare, am revenit aseară, ca să nu îmi pară rău că nu am gustat nimic de acolo.

Street Food Festival s-a ținut tot în Grădina Publică și sâmbătă a fost destul de aglomerat. Ieri a fost mai răsfirat, deci mult mai ok. Mi-a plăcut mult că au făcut și câteva photo cornere, chiar simpatice. Ăsta de la Univer mi s-a părut cel mai funny, așa că am făcut și eu poze. Locația a fost ok și aici iar mă oftic că nu se organizează și la noi așa ceva, că am avea loc pe faleză… păcat! Cine știe, poate s-o gândi cineva și la treaba asta vreodată.

Surprize la meniuri!

Dat fiind faptul că de câteva luni, carnea nu mai face parte din meniul meu, e destul de dificil să găsesc mâncare pe placul meu în unele locuri. Multe restaurante nu au altceva în afară de cartofi prăjiți pe parte vegetariană, asta am sesizat și când am mai ieșit în oraș. Totuși, la Galați chiar am avut surpriza la vreo câteva truck-uri să găsesc ceva veggie. Cum ar fi la Crăpelniță, un food truck mexican. Sau la Wrap’n’Roll, unde aveau și wrap-uri veggie.

Eu am optat pentru Bravocado și Cheddar Fries de la Crăpelniță, mi s-au părut exact ce trebuie! Doar legume, salată, fără carne. Știu că unora li se pare ciudat, dar eu nu îi simt lipsa absolut deloc.

Way to go, guys! Bravo pentru alternative și pentru gust! Foarte bună mâncarea, am avut poftă din plin!

Și ceva dulce….

Nu putea să lipsească și ceva dulce, așa că am ales unde era coada mai mare :)) La Mnon-Mnom Bubble Waffles. Știu că avem și noi Famous Waffles în mall, dar nu ajung des pe acolo, și am zis să încercăm și altceva. Nu am făcut o alegere rea deloc! Ah… mnom-mnom!!!! Waffles cu ciocolată, înghețată de fructe de pădure, topping de ciocolată, fructe și Bounty… Ce poți să îți dorești mai mult de la viață? Încă înghit în sec :))))

Concluzia? Mai vrem! A fost bun și sper ca data viitoare să fie și mai multe alternative veggie! Dar pentru început, ne îndreptăm în direcția bună. Dacă am avea Street Food permanent, am fi niște obezi :)) Așa că e bine că e mai rar. Așteptăm cu nerăbdare și mâncăm mai cu poftă. Voi ați fost la festivalul de anul ăsta? Ce ați mâncat bun?

13 Replies to “Am fost și la … Street Food Festival Galați 2021

  1. La noi nu s-a tinut sau l-am ratat eu, nu mai stiu oricum Bubble Waffles arata demential, trebuie sa il incerc si eu. Am fost in schimb la Delicii Turcesti un eveniment cu fructe de mare, kebab si inghetata turceasca. Am mancat doar inghetata.

  2. Oh boy, cum arata acel Bubble Waffle…vis!! dar si tonele de kcal :))) banuiesc ca din cand in cand mai putem sa ne facem si cate o bucurie calorica :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *