Am tot făcut recenzii peste recenzii ale romanelor polițiste scrise de autori nordici, însă niciodată nu am făcut un top al lor, nu v-am spus care-mi place mai mult și care mai puțin, chiar dacă apreciez în mare măsură toate cărțile. Unele detalii fac totuși diferența atunci când aleg următoarea carte. Un pic previzibil, poate, dar preferații mei sunt:

5. Anne Holt

Atât seria Hanne Wilhelmsen, cât și cea cu Inger Johanne și Vik Stubo mi s-au părut geniale. Din păcate, din seria Hanne n-au fost traduse decât primele două cărți, dar din cea cu Inger și Vik pot spune că am mai multe. Inger Johanne ete un profiler cunoscut, găsește trăsăturile de caracter cele mai importante ale criminalilor, iar soțul său, Vik Stubo, ajută la desfășurarea anchetelor. Ordinea cronologică este Hanne-Inger, iar cele două devin prietene după accidentul Hannei. Finalul serie Inger Johanne m-a pus pe gânduri, nu mi-a plăcut deloc, mi s-a părut ceva prea brusc, dar…

4. Yrsa Sigurdardottir

Această scriitoare are un stil inconfundabil, în general în romanele sale, deși sunt polițiste, apar anumite fantome. Fantome reale, fantome ale trecutului, scrierile sale au un strop de mister mai mare decât ale celorlalți autori nordici, ceea ce mă face să o îndrăgesc foarte mult.

3. Stieg Larsson

Cred că toată lumea a auzit de trilogia Milennium. Și dacă n-a auzit de toate cărțile, ”Fata cu tatuajul dragon” sigur n-a ratat-o. Filmul original este demențial (de fapt toate cele trei ecranizări ale tuturor volumelor), cel cu Daniel Craig nu l-am văzut, dar nici nu intenționez. Filmul nordic este bestial. Actrița este aleasă perfect pentru a o interpreta pe Lisbeth, dar cartea întotdeauna va bate filmul. Dar acum am o față pentru a o asocia personajului.

2. Mons Kallentoft

Anotimpurile acestui scriitor (cel puțin cele trei pe care le am eu) au un stil aparte. Crime odioase, descrieri ample, sacrificii și ritualuri ciudate, toate se îmbină în cărțile acestui autor. Iar de Malin Fors… chiar n-ai cum să nu te îndrăgostești!

1. Camilla Lackberg

Era cam previzibil acest loc 1, dar Lackberg chiar îl merită. Seria Fjallbacka este una foarte apreciată în întreaga lume, eu sunt abia la al 3lea volum, Cioplitorul în piatră, dar modul în care această scriitoare creează povestea… este fascinantă. Parcă te vezi în mijlocul personajelor și simți cum îți pătrunde frigul în oase.

cioplitorul-in-piatra_1_fullsizeCam acesta ar fi topul meu al scriitorilor nordici la momentul actual. Niciodată nu știi ce descoperi, totul s-ar putea schimba. V-aș ruga să-mi spuneți dacă mai doriți astfel de topuri, deoarece am câteva în plan și la capitolul filme. Seară faină să aveți!

6 Replies to “Top 5 autori nordici

  1. Îmi plac toți autorii din topul tău, mie personal mi-e greu să aleg între Lackberg și Larsson, amândoi mi se par geniali! Nu am citit toată seria Camillei, am rămas la Copilul German pe care amân să-l citesc de vreo doi ani.

    1. Eu inaintez incet, dar sigur, sper ca anul asta sa termin toata seria 😀 daca as descoperi si alti autori, nu m-ar deranja deloc!

  2. Eu sunt încă neiniţiată în seria autorilor nordici, nu am citit deocamdată nimic 😀 dar o să ţin cont de topul tău când o să le vină rândul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *