Neața bună tuturor! Ați dormit? Cum, nu știți că vara nu se doarme? Profităm de căldură, de soare, de mare, că sigur o să plângem după ele până la anul. De fapt, eu nu voi plânge, pentru că nu îmi place căldura oricum, dar asta e altă poveste. Cât despre somn, pierd rar nopțile, dar atunci când o fac, mă resimt din plin. Adevărul e că de la o vârstă… se văd toate semnele bătrâneții. De la riduri până la cearcăne. Ce-i drept, cearcănele pot apărea și din cauza anumitor probleme de sănătate, nu neapărat de la nesomn. La mine cam așa stau lucrurile, că mă odihnesc cât pot. Dar tot am partea de sub ochi vineție. Mereu sunt în căutarea altor și altor produse care să facă minuni, dar nu prea există. Însă există cremă de ochi care poate estompa aceste probleme – cearcăne, pungi, riduri fine.
De la Notino mi-am achiziționat două creme pe care le folosesc în paralel – Dermacol Eye Gold Gel și Avon Anew Dark Circle Corrector Dual Eye System. Nu sunt ele cele mai scumpe creme de profil, dar adevărul este că își fac treaba și pe lângă ele, am grijă să mai urmez și alte recomandări pentru a scăpa de problemele din jurul ochilor:
- beau cât pot de multă apă
- folosesc o mască cu gel pe care o țin la frigider
- folosesc pliculețe de ceai de albăstrele, ținute și ele la rece
- din când în când, ca remediu rapid, mai bag o lingură la congelator, apoi o pun pe ochi
- dorm cam 8 ore pe noapte
- folosesc cremă cu spf mereu
De ce să acordăm o atenție specială pielii din jurul ochilor?
Pentru că este o zonă cu pielea foarte subțire și foarte vascularizată. Pentru că primele riduri apar la ochi. Pentru că ochii trădează orice emoție, suferință sau bucurie. Pentru că trebuie să arătăm bine mereu. Pe lângă cele două creme pe care le am, am văzut că a apărut și varianta Vichy Mineral 89 ochi, care este un update al celebrului ser facial de la Vichy. Acidul hialuronic prezent în acest ser are rolul de a fortifia și reumple, hidrata, netezi și ilumina zona din jurul ochilor. Compoziția sa minimalistă, doar din 12 ingrediente, asigură o toleranță maximă a preparatului.
Momentan am început să folosesc crema de la Avon, care este compusă din două părți – crema pentru pleoapa inferioară, iar gelul pentru pleoapa superioară. Este prima cremă pe care o am de acest gen și mă gândeam să încerc după și Bioderma Sensibio Eye, care conține substanța brevetată Toléridine™ , care reduce reactivitatea pielii și mărește rezistența acesteia.
Această cutiuță cu cremă de la Avon am folosit-o și eu mai mulți ani de zile la rând ,acuma folosesc de la Cosmetic Plant și chiar imi plac mult produsele lor,intră repede în piele ,nu lasă pielea grasă și au un preț super accesibil .
Trebuie să folosesc mai des crema de ochi, să nu mai uit de ea. Aplic constant măști pentru pielea din zona ochilor. Mă demachiez mereu, cu mare grijă, stiu că contează mult.
Multumim pentru recomandare!
Din fericire nu am astfel de probleme, uneori folosesc patch-uri sub ochi.
Îmi place să folosesc măști pentru conturul ochilor, efectul este destul de rapid.
Nici eu nu prea am cearcane, desi dorm extrem de putin.
Eu nu am un program regulat de somn, ca am copii mici, de aceea mi se pare ca se si vad semne sub ochi (uneori ma trezesc cu ochii umflati). Cat despre riduri fine, tocmai am scris si eu despre niste creme minunate si handmade pe care le folosesc si chiar si-au facut efectul…
Imi place crema Anew cum arata si tare curioasa as fi s-o incerc. Am auzit cuvinte de lauda la adresa lor
Si eu vara apelez la multe creme pentru pungile de la ochi. Am impresia ca fiind ziua mai lunga mai stau si eu peste noapte si tot asa.