Neața bună, oameni dragi! Tot urât afară, tot urât… Dar sperăm la o rază de soare și la o bomboană de ciocolată 😀 Glumesc, desigur. În pregătirile mele pentru nuntă, care parcă nu se mai termină, am de căutat o mulțime de lucruri. Și nașa m-a luat cu ea la cumpărături și să știți că până acum habar n-aveam cât e de complicat să alegi o geantă sau niște bijuterii. Uneori mă afectează când nu găsesc ce-mi doresc, alteori mai puțin. Așa că m-am întrebat ce ne face pe noi fericite. Topul meu e într-o ordine aleatoare și chiar aș vrea să-mi spuneți câte vă regăsiți în el.

1.Timp liber

Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu pot lucra la foc automat. Și nici nu vreau asta. Caut ca la finalul fiecărei zile să fac ceva pentru mine, indiferent că e vorba de cititul unei cărți, de o plimbare scurtă, de o manichiură mai drăguță sau ceva de genul. Mă relaxează și îmi încarcă bateriile pentru ziua ce urmează.

2. Cumpărături

Există vreo femeie căreia să-i displacă să meargă la shopping? Și aici mă refer atât la online, cât și la offline, și la orice fel de shopping, fie de haine, cosmetice sau oje. Eu, una, când sunt deprimată, ador să merg la cumpărături. Mă binedispune instantaneu, parcă-mi dă poftă de viață. Și chiar nu e nevoie de tot salariul, eu dacă dau o comandă de vreo 100 lei, mă potolesc pentru ceva timp 😀

3. Pantofi

Uite, ăsta e un subiect pe care ați putea spune că trebuia să-l integrez la punctul 2, dar vă zic eu că nu e așa. Cel puțin pentru mine. Nu sunt fană tocuri cui, deși recunosc, mi-aș dori cu viața mea să pot merge pe ele, dar nu refuz niciodată o pereche de pantofi comozi. Și de obicei pot purta tocuri de până-n 10 cm fără probleme. De când cu nunta, mă tot învârt prin magazine și încerc să găsesc perechea potrivită. Am văzut în mall câteva modele de sandale deosebite, și țin să vă spun că nu mă uit după ceva de culoare albă. Și pentru noaptea cea mare, când precis o să am picioarele praf, oscilez între balerini și teniși. La fel, culoare turbată. Avantajul e că o să-i pot purta și după aceea, deci împușc mai mulți iepuri deodată!

Fără titluCum vi se par?

4. Ciocolată / dulciuri

Dulciurile fac parcă parte din noi. Nu simțiți la fel? Acea plăcere pe care ți-o dă o înghețată într-o zi de vară, o ciocolată caldă, câteva bomboane de ciocolată cu mentă… Să mai zic?

5. Dragoste

Eu cred că femeile sunt dependente de dragoste. Și atunci când iubim suntem frumoase, radiem de fericire. Cred că nu suntem făcute să fim singure, ci alături de un bărbat integru, care să ne iubească și să ne respecte, să ne asculte și să ne facă să râdem. Cred că iubirea este singurul lucru fără de care nu putem trăi, oricât ne-am da noi de independente. A iubi nu înseamnă a fi vulnerabilă. A iubi înseamnă a ști să dăruiești tot ce ai tu mai bun.

Observați că n-am punctat lucruri precum bijuterii sau mașini și rochii de designer. Nu ai nevoie de prea mulți bani pentru a fi fericit. Dar trebuie să-ți dorești acest lucru, în primul rând. Fericirea vine din lucruri simple și mărunte. Poate faptul că ai un animăluț îți înseninează ziua. Poate că o floare te binedispune. Poate că un film sau o carte bună te captivează și habar n-ai când a trecut ziua. Orice poate deveni motiv de bucurie. Trebuie doar să vedem tot ce e în jurul nostru. Pe tine ce te face fericită azi?

8 Replies to “5 lucruri esențiale pentru o femeie fericită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *