E o zi din ce în ce mai grea și care nu se întrevede că va trece prea ușor, dar să încercăm să privim partea bună a lucrurilor: important e că trece și uite așa nu știm când vine iar ziua de vineri. Vreau să vă povestesc azi despre o carte care poate nu pare genul meu, dar care cred că a fost cât de cât ok. Este vorba despre ”Suflete pereche”, cartea Ceciliei Ahern. Adevărul e că o încadrez în aceeași categorie cu Guillaume Musso sau Nicholas Spark, dar am găsit câteva cărți chiar bune, poate un pic lacrimogene, dar ”citibile”.
Rosie și Alex sunt prieteni din copilărie, au făcut toate prostiile posibile împreună, și-au trimis bilețele, s-au îmbătat, s-au sprijinit și au fost alături unul de altul în permanență. Asta până când Alex este nevoit să se mute în America, deoarece tatăl său a primit un post foarte bun acolo. Distanța nu strică prietenia celor doi, ba chiar o sudează mai mult. La Balul de absolvire, Alex promite că va fi alături de prietena sa, însă nu reușește să ajungă, așa că Rosie merge cu alt băiat și face o mare greșeală. Ea rămâne însărcinată și o naște pe Katie, pe care o crește cu ajutorul părinților.
Pe măsură ce anii trec, Alex și Rosie rămân prieteni, deși între ei se nasc alte sentimente. Fiecare este îndrăgostit de celălalt în secret, dar niciunul nu mărturisește acest lucru, făcând totul mult mai dificil. Ei sunt alături unul de celălalt atunci când se căsătoresc, când se despart, când se nasc copiii lui Alex, și-n tot acest timp corespondează sau vorbesc la telefon, întâlnirile față în față fiind destul de rare. Cartea este o permanentă căutare a celor doi, o demonstrație a dragostei și așteptării.
Îmi place faptul că această carte este realizată strict din e-mailuri, din conversații pe messenger, din scrisori și alte forme de comunicare similare, nefiind redată o discuție față în față, ci doar impresiile de după. Nu pot spune că m-a impresionat, este exact ceea ce mă așteptam din partea acestei autoare: multă, multă dragoste. Ideea de ”dragostea învinge” pare să fie prezentă în absolut toate cărțile sale. E cât de cât ok, o recomand într-o zi ploioasă, ca aceasta, la un ceai sau o ciocolată caldă. Voi ce-ați mai citit în ultima vreme?