Neața bună, oameni dragi! Am ajuns deja la jumătatea lunii August. Vă vine să credeți că peste 2 zile e Sf. Maria? Ce înseamnă asta? Înseamnă că vara a cam trecut, e pe final, urmează o toamnă frumoasă (zic eu). Noi suntem tot pe drum, abia aștept să vă arăt săptămâna viitoare cum a fost! Dar v-am spus că nu vreau să ratez nicio zi, nicio postare, și cred că m-am descurcat onorabil! Înapoi la oile noastre. Tema de azi e una la alegere – gradient sau ombre. A fost o dezbatere pe grup, eu știam care-s unghiile ombre, dar la gradient mai aveam nevoie de documentare. Însă fetele ne-au descurcat pe toate și au pus ambele stiluri, urmând ca noi să ne hotărâm.
Azi am ales manichiura gradient, adică nuanțe ale aceleiași culori, puse pe unghiuțe într-o ordine bine stabilită. Și eu am folosit nu o culoare, ci chiar două. Adică 10 oje: 5 nuanțe de mov și 5 de roz. Câte o culoare pentru fiecare mână. Doar am aplicat baza, oja, apoi top coat-ul Zero Defecte de la Yves Rocher. Și a ieșit o manichiură simplă, frumoasă, de vară!
E prima dată când folosesc ojele Seventeen și Catrice și pot spune că-s impresionată de ele! Mai ales oja Catrice…e superbă! Devine opacă din primul strat, al doilea e pentru uniformizare doar, nu mă așteptam! Cred că nuanțele ales sunt numai bune pentru acest anotimp. Ceea ce mă deranjează este iar degetul arătător de la mâna stângă, unde bucata de gel tot nu a căzut, și cum mă agăț de ceva, stratul de ojă se rupe și arată oribil! Nu prea am ce-i face decât să mă rog să cadă singură.
Fete cu manichiuri ombre sau gradient
1. Mădălina – http://misshappyandhernails.blogspot.ro
2. Oana – http://unghiutele.blogspot.ro
3. Andra Kat – http://andrakat.com
4. Gabi – https://paginidezisinoapte.ro
5. Corina – http://na-na-nails.blogspot.ro
6. Mădălina – http://frumusetelapretmic.blogspot.ro
7. Deyuta – http://deyutza87.blogspot.ro
8. Claudia – http://claudiaschoice.ro
9. Sophie – http://sophiesnailartdreamland.blogspot.ro
Cam asta a fost tot pentru azi! Sper să mai văd câteva lucruri faine, pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi! Apoi mai vedem ce urmează și acasă. Începe și munca… dar să nu vorbim de coșmaruri 😀 Zi faină să aveți!
Imi place manichiura de la ambele maini dar nuanta mov fiind preferata mea bineinteles ca pe primul loc este mana cu nuantele de mov.
si eu tot cu movul sunt 🙂
Cand am vazut ca ai folosit 10 oje nu intelegeam cum ai folosit atat :)) Dupa ce am citit si vazut pozele m-am lamurit 😀
http://deyutza87.blogspot.ro/
:)) da, am fost tare diversificata 😀
Cat de mult mi-ar placea sa port pe unghii o astfel de manichiura; dar sunt atat de neindemanatica!
asta e usor de facut, nu necesita atentie prea mare!
Frumoase foc! Si eu am vrut initial mov, dar nu gaseam o oja si m-am decis sa folosesc roz!
sarumana! :*
Ce mult imi plac combinatiile de acest gen!
Mi-ai facut pofta de gradient! Trebuie sa ma mobilizez si sa concep si o manichiura de acest gen! 🙂
neaparat!