La începutul săptămânii am primit mesaj de la curier. Ciudat, mă tot întrebam ce poate fi, nu mă știam să fi mai comandat ceva 😀 Dar cei de la Nemira mi-au făcut o surpriză faină și mi-au trimis trei cărți pentru vacanța mea. Numai bine, că mai am vreo 4-5 și termin tot ce am necitit din casă Și e grav! Dar să nu privesc până acolo, să mă gândesc la noul apartament și la treaba pe care o va implica, deci nu voi mai avea timp non-stop pentru a citi. Dar iar o iau pe arătură! Din cele trei cărți, am început cu ”Blonda cu ochi negri”. Vă zic imediat și de ce.

blonda cu ochiBenjamin Black nu-mi era necunoscut, am avut cartea ”Christine Falls – Dosarul unei morți suspecte”, dar n-am înțeles mare lucru din ea, a fost cam ambiguă. De data asta, însă, este vorba despre o reinterpretare a romanelor lui Raymond Chandler, mai exact o continuare a aventurilor celebrului detectiv, Philipe Marlowe. În ultima vreme am sesizat că sunt destul de mulți autori care continuă întâmplările unor personaje celebre (vezi și Dan Simmons – A cincea cupă, cu Sherlock Holmes).

În această carte este vorba, bineînțeles, despre o blondă cu ochi negri. Normal, că doar nu era un titlu fantasmagoric. De fapt, Clare, o tipă foarte bogată, îl angajează pe Marlowe pentru a-l găsi pe Peterson, un presupus iubit. Bineînțeles că detectivul nostru nu se poate ține departe de belele. Așa că după ce e gata-gata să fie ucis, în scenă apare un personaj mai vechi. Pe Tenny Lennox îl știam deja din ”Nu-i ușor să spui adio”, dar nu mă așteptam să-l mai găsesc și aici. Ce legătură are el cu povestea? Aflați dacă citiți cartea!

Cum mi s-a părut ”Blonda cu ochi negri”

Având în vedere că nu vorbim de o carte de Raymond Chandler, pot spune că am rămas plăcut suprinsă. Stilul lui Benjamin Black este atât de diferit de cartea de care vă pomeneam… Parcă n-ar fi același scriitor! A reușit să împrumute exact stilul vechi, plin de detalii al lui Raymond Chandler! Și mi-a plăcut faptul că (după părerea mea) n-au mai fost atât de multe planuri și personaje. A fost o treabă mai compactă, nu s-a pierdut prea mult, nu a lălăit-o. Pot spune că mi-a plăcut reluarea aventurilor lui Marlowe! Da, stilul e preluat frumos, fără exagerări, cu o tușă personală. Benjamin Black e demn de laudă! Cartea o găsiți pe site-ul editurii Nemira, unde nu vă mai zic ce alte titluri faine sunt! Eu sunt fan declarat Philipe Marlowe, cred că și Raymond Chandler ar fi mândru de această continuare! Voi sunteți fani ai seriei?

6 Replies to “Cartea săptămânii – Blonda cu ochi negri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *