Recenzii cărți și filme

Cartea săptămânii – Călăul

Ziua bună, oameni faini! Am multe recenzii care stau la coadă și pe care nu mai apuc să le scriu. Am citit ceva în ultima perioadă, nu am plecat nici în vacanță fără o carte, așa c am ce să vă povestesc. Am descoperit și cărți bune, mai noi sau mai vechi, și unele așa și așa. Dar să încep cu recenziile cărților de la Libris, pe care le-am devorat! Am ales de data asta continuarea de la Ragdoll a lui Daniel Cole, pe care am citit-o prin ianuarie anul acesta, și anume Călăul. Prima carte a seriei l-a avut ca și personaj central pe Lup, care a dispărut la finalul cărții. Acum, anchetele o au la conducere pe Emily Baxter, mai tânăra sa parteneră. O carte la fel de plină de suspans ca prima, și care se leagă oarecum de Ragdoll, deși pot fi citite și separat.

Călăul este practic o nouă anchetă, legată posibil tot de ucigașul din Ragdoll. Emily se vede implicată într-o anchetă desfășurată pe două continente – Europa și America, cu crime similare. Apar victime ce au cuvinte scrijelite pe piept, precum ”Marionetă” sau ”Momeală”. Oare ce legătură este între ele? Să fie vorba de un imitator care vrea să îi deruteze? Vorbim despre FBI, CIA, o adunătură de polițiști. Daniel Cole știe să creeze o atmosferă plină de suspans, asta e clar!

Cine trage sforile?

Din atâtea victime, e greu de descifrat cine stă în spatele acestui teatru. Pentru că asta pare. Există un păpușar care trage toate sforile și mânuiește foarte mulți oameni. Un fel de sectă, probabil, care va avea urmări tragice. Dar cine este acest om cu atât de multă influență? Autorul chiar știe să creeze suspans și face totul ca la carte, dozează misterul, nu lasă să îi scape detalii inutile și te ține pe jar până la final.

Baxter face echipă bună cu Rouche, agentul CIA, care mie mi-a plăcut tare mult. Are un umor și un stil de a fi aparte. Finalul mi s-a părut și mai bun, pentru fanii genului și ai seriei, recomand Călăul cu mare drag!

Orice gen literar ați prefera, pe Libris le găsiți pe toate! Eu am cam rămas în pană de cărți, recunosc, și am văzut multe apariții noi tentante, așa că presimt o comandă măricică în perioada următoare! Voi ce mai citiți?

Comments

Valeria Chertes
14 septembrie 2019 at 21:42

Mulțumim pentru recenzie!



Cristina Dragomir
22 septembrie 2019 at 00:50

Am si eu Calaul pe lista de carti de pe Libris, dar nu am ajuns inca la ea. A inceput sa imi placa si mie tot mai mult genul asta. Cred ca si datorita tie.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *