Știam că James Patterson e un scriitor genial și că mi-au plăcut majoritatea scrierilor lui, dar nu mă gândeam că am ratat până acum un super roman! Invizibil e o carte demențială, scrisă în colaborare cu David Ellis. Pentru amatorii genului, îmi vine greu să cred că nu o va aprecia cineva la adevărata ei valoare. Deoarece Patterson scrie atât cărți polițiste, cât și cărți pentru copii, uimirea mea e cu atât mai mare! Pur și simplu are o imaginație debordantă, iar scenele descrise sunt exact pe gustul meu și mă lasă și pe mine să migrez în alte lumi.

Cum dovedești că un ucigaș chiar există acolo unde nu sunt decât accidente?

Emmy, analistă a FBI-ului, și-a pierdut sora în ceea ce ei au numit un ”incendiu accidental”. Dar ea simte că e ceva în neregulă și caută cazuri similare pentru a dovedi că totul se leagă. Atunci când ai de-a face cu un șef sexist, care tot ce vrea e să te hărțuiască, e cam complicat să îți impui punctul de vedere. Așa că nu îți rămâne decât să ceri ajutor.

Invizibil e criminalul care pare să fi făcut peste 50 de victime în toată America. Toate incendii accidentale, unde nu a rămas nicio urmă, nicio dovadă că cineva ar fi provocat aceste acte criminale. Oare chiar există un asemenea ucigaș genial sau totul e doar în mintea lui Emmy? Cam complicat de dovedit… dar noroc cu profesioniștii, care știu exact ce și unde să caute.

Invizibil este o carte genială, în care inițial ai impresia că totul va eșua. Dar lupta eternă dintre bine și rău e esențială, iar binele trebuie să câștige orice ar fi. Deci toate forțele trebuie să se unească. Scenele sunt destul de sadice, torturile la care sunt supuse victimele sunt inimaginabile și perfect executate. Oare cum să dovedești că există un asasin perfect?

Patterson câștigă teren în lupta pentru cei mai faini autori de romane polițiste în fața mea! Invizibil e în mod cert una din cele mai bune cărți de gen citite de mine în ultima perioadă! Voi ce recomandări geniale mai aveți?

3 Replies to “Cartea săptămânii – Invizibil (James Patterson)

  1. Eh, nu zic că ar fi rea cartea asta, dar momentan, pentru mine tot Agatha Christie e șefa la capitolul crime și detectivi. Și nu, nu am citit încă Sherlock Holmes.

  2. tu esti mai pe romane politiste, eu mai mult pe thrillere. Crezi ca mi s-ar potrivi James Patterson? Nu de alta, dar cred ca si am prin biblioteca vreo doua carti de-ale lui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *