Ziua bună, oameni faini! Sper să nu vă intoxic cu prea multe cărți, dar trebuie să ajung la zi cu toate. Așa că azi v-am pregătit o carte pe care cred că o știe toată lumea. Nu neapărat prin prisma cărții în sine, pe care sunt sigură că au citit-o destul de puțini, ci a ecranizării sale. Tăcerea mieilor e unul din cele mai bune filme dintotdeauna. Și cred că nimeni nu se poate gândi la el fără să și-l imagineze pe Anthony Hopkins. Dumnezeule, chiar e o minune de actor și i s-a potrivit rolul mănușă! De data asta am zis că trebuie să fac o comparație între carte și film, doar că nu știu care din ele a câștigat.

Am plasat comanda la Târgul Cărții și m-am bucurat de o poveste cu adevărat terifiantă, plină de suspans, scrisă excelent. Nu știu câți nu au auzit de celebrul Hannibal Lecter, psihiatrul canibal și ucigaș în serie. Clarice Starling, novicea din FBI, este însărcinată să îi interogheze pe acest faimos nebun.

Lecter vs Buffalo Bill

Clarice trebuie să își pună în practică toate cunoștințele pentru a afla tot ce știe Lecter despre un criminal ce acționează foarte rapid și imprevizibil. Buffalo Bill, ucigașul în serie ce are victime doar femei, pare a nu face nicio greșeală. Iar Hannibal pare că știe exact următoarele mișcări. Oare chiar să îi poată citi gândurile? Sau să aibă aceeași strategie ca și el?

Totul devine extrem de ciudat atunci când Lecter alege să coopereze cu Clarice. Oare de ce o face? I-a găsit punctul slab? Cartea în sine este o analiză psihologică fină a tuturor celor implicați. Ce știam eu din film era extrem de bine redat, dar cartea m-a făcut să înțeleg totul mai în amănunt. Firea lui Clarice, nebunia lui Hannibal… totul este redat clar și concis. Cartea e la subiect, nu te va plictisi sub nicio formă, ba din contră. Te intrigă la fiecare pagină.

Tăcerea mieilor este o adevărată capodoperă! Nu știu altă carte scrisă de Thomas Harris, dar asta e genială, vă jur! Pentru cine e mega fan cărți thriller, v-o recomand din toată inima. Dacă nu ați văzut nici filmul, e și mai și. Pentru că nu veți ști la ce să vă așteptați! Voi de ce parte a baricadei sunteți? Psihologic sau mai soft?

2 Replies to “Cartea săptămânii – Tăcerea mieilor

  1. sincer, nu e pentru mine cartea asta. Asta daca povestea din carte coincide cu cea din film pe care l-am vazut asa, in treacat, de cateva ori, si de pe care nu prea il suport. Uite ca nu ne potrivim mereu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *