Neața bună! Dacă săptămâna trecută am făcut o mini-boacănă și am întârziat un pic cu Cartea săptămânii, de data asta am fost așa harnică încât am terminat prima mea carte în limba engleză! Sunt tare mândră de mine. Mă așteptam să-mi fie greu, să dureze o lună întreagă, să mă enervez și să o las baltă, dar n-a fost așa! Limbajul a fost ok, simplu, cuvintele au fost pe înțelesul meu, am priceput despre ce era vorba în propoziție. Acum mă pregătesc de a doua carte în engleză, și ultima din excursia la capitală.
The Accused este un roman despre nedreptatea justiției. Nu doar la noi se întâmplă, ci și la alții sunt persoane acuzate pe nedrept, care ispășesc pedepse pentru alții. Icey și Sam sunt prietene bune, foste prostituate, care au planuri mari pentru viitorul lor. Întâmplarea face ca Icey să se afle în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Poliția primește un telefon de la un martor care susține că a văzut o femeie plină de sânge la intrarea într-o biserică. Ei se grăbesc să ajungă la fața locului și descoperă o femeie cu gâtul tăiat și pe Icey cu arma crimei în mână și plină de sângele victimei. Partea proastă este că ea nu-și amintește nimic, decât că Sam a lăsat-o acolo pentru a se spovedi.
Icey este găsită vinovată și condamnată la închisoare pe viață, dar Sam nu crede că ea a comis fapta. De aceea, pune în aplicare planurile lor și înființează firma Fleet Investigation, începând să ancheteze cazul pe cont propriu și adune dovezi în favoarea prietenei sale. Dar atunci când apar și alte victime, ucise în același mod cu prima, lumea începe să se îndoiască de vinovăția fostei prostituate care ispășește pedeapsa. Sam află tot felul de lucruri și încearcă să găsească o legătură între victime, ceea ce pare foarte complicat. Madam Irma, matroana de la bordelul la care au lucrat cele două, îi oferă sprijin nelimitat, îi pune la dispoziție fete pentru a investiga, dar o pune în legătură și cu persoane care se dovedesc importante pentru caz. Cu ajutorul celor din jur, oamenii săi devotați, Sam nu are la dispoziție prea mult timp pentru a dovedi nevinovăția lui Icey și pentru a opri crimele care au loc din ce în ce mai des.
Mi-a plăcut foarte mult acest roman, chiar aș fi interesată să mai citesc și altceva de la această autoare. Prima experiență a fost ok! Abia aștept să încep și cartea cu povești cu fantome! Deja am mai multă încredere și aba aștept să mai dau o tură la acea librărie, să mai fac câteva achiziții. Zi faină să aveți!