12112133_1199460376734442_8384512047504250986_nPentru că luna octombrie este luna cancerului la sân, cred că toată lumea trebuie să facă ceva, oricât de mic, pentru a se implica în lupta contra acestui monstru care distruge vieți. Rozul este culoarea acestei luni, iar fundița pentru lupta contra cancerului la sân este peste tot. Anul trecut am fost implicată într-o colaborare cu alte bloggerițe, pentru a realiza manichiuri, machiaje sau ținute care să se axeze pe culoarea roz, așa că atunci când zilele trecute am văzut din nou că se face un astfel de program, n-am putut să nu mă bag și eu (ca musca :D). Singura diferență este că anul ăsta ne axăm pe unghiuțe, ceea ce m-a provocat să fac ceva ce nu am mai încercat până acum. Așa că aseară mi-am luat inima în dinți și am făcut o manichiură water marble. Am avut emoții, recunosc! Pentru că n-am mai încercat până acum asta, iar prima dată mi s-a împrăștiat toată oja și deja mă enervasem. Dar cu răbdare faci multe, așa că până la urmă a ieșit ceva frumos.

IMG_20151007_212920Am folosit patru nuanțe de roz, și anume: Orchid The One de la Oriflame, Camelie sidefată de la Yves Rocher Culorile Naturii, o ojă de la Hean și una parfumată de la Myio. Iată ce-a ieșit, sper să vă placă!

IMG_20151007_212207 IMG_20151007_212219 IMG_20151007_212336 IMG_20151007_212537 IMG_20151007_212618 IMG_20151007_212719

Un pic stâlcite, dar a ieșit ok pentru prima oară (zic eu). Mr. a zis că arată ca o înghețată :)) Mie mi se par niște bomboane, dacă erau parfumate, mă tenta să le gust! Mi-a plăcut tehnica, cred c-o voi mai folosi! Se pare că dacă ai răbdare și îți dorești, reușești mai multe chestii care ți se păreau complicate. Vă invit să vedeți ce au făcut și celelalte fete care iau parte la colaborare, hai să ne ”inundăm” cu roz!

  1. Oana – www.unghiutele.blogspot.ro
  2. Andra Katwww.andrakat.com
  3. Mădălinahttps://misshappyandhernails.blogspot.com
  4. Teo www.taitzel.com
  5. Vanynahttp://gothangelworld.blogspot.ro
  6. Deyutza–  http://deyutza87.blogspot.ro
  7. Andreahttp://andicolouryourlife.blogspot.ro
  8. Iulia Mariahttp://iuliafairynails.blogspot.be
  9. Alina – www.venuschic.com
  10. Adelinawww.adelinaradu.ro
  11. Iulia B.  – http://iuliabeldean.blogspot.ro
  12. Madalina – http://frumusetelapretmic.blogspot.ro
  13. Gabi https://paginidezisinoapte.ro
  14. Mihaelahttp://elasdreams.blogspot.ro/

12 Replies to “Power of Pink (colaborare)

    1. Nu este o competitie, a fost o colaborare. Momentan aceasta s.a incheiat, dar din ce am inteles, se mai face una de Halloween. Intra si tu pe grupul nostru de pe Facebook – The Polish Addict – si cabd mai sunt colaborari, te inscrii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *