Of, nu mă mai ajung cu recenziile! Mi se pare nedrept că nu apuc să țin ritmul scrisului cu cel al cititului. Parcă nu mă mai satur să dau paginile, am făcut ceva stocuri de cărți. Mai am vreo 10 și sper să mă țină și în septembrie, să am ce face. Dup-aia urmează comenzi din nou, că nu pot sta altfel. Azi vorbim despre al doilea volum al seriei Colecționarul. Despre Grădina cu fluturi am vorbit aici și v-am spus că mi-a plăcut enorm. A doua carte a seriei, Trandafirii de mai, e la fel de dureroasă, un pic asemănătoare, dar cu elemente diferite. Dacă în primul volum am avut motivul grădinii în care stăteau fetele răpite, de data asta avem ca motiv central bisericile. Iar psihopatul nu le mai răpește, ci le ucide.
Pryia este sora uneia din victimele ucigașului care acționează în biserici. Asasinează fete tinere și lasă în jurul lor o anume floare. După ceva timp și mai multe crime, Pryia ajunge să se teamă că va fi următoarea victimă.
Ucigașul este, în acest caz, un psihopat ce ține la puritatea victimelor. MI s-a părut că partea psihologică e construită foarte bine. Și sincer, Pryia mi-a plăcut mai mult decât Maya, lidera fluturilor din volumul trecut. Nu de alta, dar este o fată ce colaborează și cu poliția, nu e temătoare, ci din contră, face tot ce poate pentru prinderea criminalului. Și Maya era puternică, însă Pryia e mai înțeleaptă. Personajul ei mi s-a părut extrem de reușit! Corespondența între cele două e un pic ambiguă, însă într-un fel, Maya o ajută, fiind ceva mai mare și cu mai multe pericole la activ. Planul psihologic e bine redat, cred că și mai bine ca-n primul volum.
pfoai, cand vazui titlul, cu trandafiri de mai, zic stai sa vezi ca se apuca Gabriela de carti romantice. Cand colo, ce sa vezi, ca tot pe-a ei, cu crime, o tine!
Mulțumim pentru recenzie!