Cartea săptămânii – Sfârșitul lumii în alb și negru

Iar am amânat recenzia la cartea de săptămâna asta și iar am depășit ziua de joi. Mă credeți dacă vă zic că aseară am adormit pe la 8? Aproape 12 ore de somn și parcă tot nu m-aș fi trezit! Oricum, azi vreau să vă povestesc despre o carte la care mă chinui de vreo lună de zile, conform Goodreads, și anume Sfârșitul lumii în alb și negru. O am de ceva timp în bibliotecă și-n momentul în care rămâneam fără ceva cât de cât digerabil, reveneam la ea. Mare greșeală! Are 900 de pagini cu care m-am luptat destul de intens. Scrisul e mic, acțiunea e… stai că vă zic acum ce și cum!

Țin minte că această carte s-a strecurat într-o comandă din cauza prețului extrem de mic (3-4 lei), a numărului mare de pagini (900) și a desenului de pe copertă. Țineți minte de la mine: niciodată să nu luați în considerare coperta! Never! Cea mai mare greșeală pe care-o puteți face asta e! Dar să vă fac un rezumat obiectiv, să înțelegeți de ce sunt așa dezamăgită. Nu prea-mi dau seama ce așteptări aveam de la cartea asta. Mă gândeam că e o vorba despre Apocalipsă, despre nu știu, crime, mistere… Când colo, un tânăr vede câteva filme d-ale lui Max Castle și vrea să știe cum a creat tehnicile, efectele luminoase, așa că merge pe firul apei, să spun frumos. Adică se întâlnește cu tot felul de persoane care au avut contact cu Castle și adună o mulțime de informații.

În esență, asta e ideea cărții. Deci eu mi-am petrecut o lună să încerc să aflu ce naiba s-a întâmplat cu Max Castle de a dispărut subit. Mă așteptam să fie o poveste mai cu detectivi, mai altfel. Când colo… finalul e o tâmpenie totală. În ultimele 50 de pagini se dezvăluie tot. Dar în afară de acelea și de primele 50, în care afli practic despre ce e vorba, restul sunt inutile! Deci eu am citit 800 de  pagini degeaba. Fabulații despre Orfanii furtunii, o sectă ciudată, despre o femeie în vârstă care are tot felul de idei tâmpite în ceea ce privește sexul, băi, deci niște aberații!  Sfârșitul cărții a fost o eliberare. Și n-am vrut s-o arunc pentru că tot mă gândeam că se va întâmpla ceva uimitor. Pisici! Pe naiba!

Concluzia mea e că această carte nu merită răsfoită de nicio culoare! Dac-o aveți prin bibliotecă, dăruiți-o, vă ocupă spațiul degeaba. Încă încerc să îmi dau seama în ce gen se încadrează și cui i-ar folosi, dar nu găsesc un răspuns plauzibil. Sfârșitul lumii în alb și negru e o carte tare ciudată!